37 de morţi, printre care opt copii, după ce două autobuze de pasageri s-au ciocnit pe o autostradă din sudul Boliviei
37 de oameni au murit şi alte câteva zeci au fost răniţi în urma unui accident în care au fost implicate două autobuze. Tragedia a avut loc în Bolivia, iar unul dintre vehicule se îndrepta către un festival. Conform primelor informaţii, un autobuz ar fi ajuns pe contrrasens, probabil din cauza vitezei, lucru ce a dus la coliziune. Autorităţile ancheatează acum cele întâmplate.
De Redactia Observator la 02.03.2025, 10:41- Săptămână decisivă pentru securitatea Europei: "Este momentul să ne reînarmăm urgent". DETALII la Observator 17:00, la Antena 1
- Vremea 3 - 16 martie 2025. Încălzire spectaculoasă a vremii, temperaturile vor ajunge la 20 grade
O coliziune între două autobuze s-a soldat sâmbătă cu cel puţin 37 de morţi, inclusiv opt copii, pe un drum din apropierea oraşului Uyuni, din sudul Boliviei, a declarat poliţia pentru AFP.
"Până acum avem confirmarea a 37 de morţi", a declarat Wilson Flores, un oficial al poliţiei boliviene, potrivit Agerpres. Printre victime se numără şase străini: cinci peruani şi o fetiţă de trei ani din Germania. În accident au murit alţi şapte minori.
Totodată, potrivit poliţiei, 41 de persoane rănite au fost transportate la spital.
Filmul tragediei. Unul dintre şoferi ar fi fost băut
Accidentul a avut loc sâmbătă dimineaţă pe un drum îngust cu câte o bandă pe fiecare sens între Potosi şi Oruro. Procurorul din Potosi, Gonzalo Aparicio, a declarat pentru agenţia guvernamentală de presă ABI că şoferul unuia dintre autobuze, care mergea cu viteză, a schimbat banda de mers şi a ajuns să ruleze pe contrasens, unde a lovit vehiculul care venea din sens opus.
"În momentul de faţă ştim că unul dintre şoferi conducea sub influenţa alcoolului", a spus procurorul.
Deşi cauza accidentului nu a fost încă confirmată, poliţia a apreciat că unul dintre autobuze ar fi putut schimba benzile şi ar fi ajuns pe contrasens.
Duminică devreme, autorităţile au declarat că unul dintre şoferi, care este în stare gravă, avea "respiraţie încărcată de alcool", ceea ce a determinat efectuarea unui test de sânge.
Unul dintre autobuze se îndrepta către un festival
Unul dintre autobuze mergea spre Oruro, unde are loc în acest weekend carnavalul oraşului, una dintre cele mai mari sărbători din America Latină care atrage zeci de mii de oameni. În fiecare an, în jur de 1.400 de oameni mor pe drumurile din Bolivia, în principal din cauza şofatului imprudent şi a defecţiunilor mecanice, potrivit cifrelor Ministerului de Interne. De la începutul anului 2025, 64 de persoane au murit în accidente rutiere în Bolivia, a declarat poliţia într-un raport.
Departamentul Potosi reprezintă 10,6% din numărul total de accidente mortale din ţară, conform Observatorului bolivian pentru securitatea cetăţenească.