7 oameni şi-au pierdut viaţa, iar peste 40 au fost răniţi în explozia unui automobil-capcană la Kabul
Cel puţin şapte oameni şi-au pierdut viaţa iar peste 40 au fost răniţi de explozia unui automobil-capcană la Kabul, capitala Afganistanului.
De Redactia Observator la 24.09.2022, 08:36Deflagraţia s-a produs în apropierea unei moschei, în timp ce credincioşii părăseau clădirea după marea rugăciune de vineri. Toate victimele sunt civile iar printre ele se află şi copii, potrivit poliţiei din Kabul.
În ultimul timp, mai multe asemenea atentate au făcut victime în capitala controlată de talibani. Unele din aceste atacuri au fost revendicate de Statul Islamic, care se opune talibanilor şi îi consideră "necredincioşi" pe musulmanii şiiţi.