A fost descoperită cea mai veche tabletă din lume! Are 1.200 de ani
Obiectul a fost găsit în urma unor excavaţii ale unor arheologi turci, de la un sit arheologic din zona Istanbulului
De Redactia Observator la 06.06.2014, 13:10Obiectul a fost găsit în urma unor excavaţii ale unor arheologi turci, de la un sit de pe partea europeană a Bosforului
Se pare că aceasta are peste 1.000 de ani şi este o invenție bizantină. "Tableta" a fost descoperită într-una dintre cele 37 de nave dezgropate din zona Yenikapi a Istanbulului, un sit arheologic care a fost în ultimii zece ani centrul excavațiilor. Zona este cunoscută și ca Portul lui Teodor, construit în secolul al IX-a, în timpul domniei împăratului bizantin Teodor I, devenind unul dintre cele mai importante porturi ale orașului.
Unealta aparținea, cel mai probabil, navei căpitanului, şi acoperită fin cu decorații, având dimensiunea unei tablete moderne de 7 inch, dar este mult mai groasă. Aceasta este formată dintr-un set de plăcuțe dreptunghiulare suprapuse acoperite cu ceară. Se puteau lua note pe aceste plăcuțe, așa cum arată inscripțiile grecești care sunt încă vizibile pe ceară.
Ceea ce este cu adevărat spectaculos este faptul că are şi o aplicaţie. „Când tragi de partea glisantă există micuțe greutăți folosite ca un test de echilibru” a declarat Ufuk Kocabaş, directorul Departamentului de Arheologie Marină de la Universitatea din Istanbul și conducătorul proiectului naufragiului de la Yenikapi.
Deoarece era un vas de comerț, obiectul era folosit pentru a determina valoarea unor articole. Balanța era folosită pentru a afla conținutul de metal din minereuri sau tipul de metal prețios dintr-un aliaj.
Nava scufundată datează din secolul IX după Hristos și s-a păstrat în stare bună în procent de 60%.