A murit în timpul unui Live pe Youtube, încercând să onoreze o provocare. Rusul a băut 1.5 litri de votcă
Un bărbat de 60 de ani, din Rusia, a acceptat provocarea unui utilizator care deţine canalul „First Step to YouTube” de a bea 1.5 litri de votcă, în timp ce se transmitea Live. Totul a luat o turnură dramatică, după ce omul s-a prăbuşit din cauza intoxicaţiei cu alcool.
De Monica Palade la 07.02.2021, 16:49- A murit în timpul unui Live pe Facebook, în timpul unei provocări
- Bărbatul a băut 1.5 litri de votcă, după care s-a prăbuşit în direct
Iuri Dushechkin, care este cunoscut drept „bunicul” pe reţeaua online a reuşit să bea cei 1.5 litri, însă a căzut în timp ce 150 de utilizatori erau cu ochii pe el.
Poliţiştii şi paramedicii s-au grăbit spre casa bărbatului din Smolensk, unde l-au găsit mort.
Iuri participa des la activitatea numită „trash streaming”, unde oamenii sunt plătiţi să participe la acţiuni periculoase.
Se folosesc de persoane vulnerabile
Criticii susţin că programul îşi ia drept ţintă persoane vulnerabile, care sunt umilite pentru că sunt disperate după bani.
Canalul s-a lansat în 2017 când s-a oferit să-i plătească pe mai mulţi oameni ai străzi ca să bea alcool sau sos iute. În luna octombrie, bloggerul Andrey Burim a fost arestat după ce o tânără de 21 de ani a fost bătută în direct. De atunci, el este interzis pe Youtube.