A venit pe lume în România, într-o familie săracă, dar în Statele Unite a devenit un exemplu
Părăsită din faşă de mama prea tânără şi prea săracă să o poată creşte, o româncă stabilită în America adresează un apel întregii lumi
De Redactia Observator la 27.11.2014, 20:05Părăsită din faşă de mama prea tânără şi prea săracă să o poată creşte, o româncă stabilită în America adresează un apel întregii lumi
Stabilită azi în Washington, la un Ocean distanţă de ţara în care s-a născut, povestea lui Chelsea nu este una tristă. A absolvit o universitate de prestigiu şi lucrează în domeniul bancar, şi toate astea pentru că a fost dată spre adopţie. În anii 90, o familie din Carolina de Nord a ales-o dintre miile de copii abandonaţi din România.
"Voi rămâne mereu recunoscătoare pentru că mi s-a oferit dulcele privilegiu de a fi adoptată şi astfel am fost aleasă şi iubită de o familie extraordinară. Dacă te confrunţi cu o sarcină neaşteptată, te încurajez să alegi adopţia în locul avortului".
Chelsea a decis să transforme propria experienţă într-un exemplu şi, zilele acestea este imaginea unei campanii puternic mediatizată în Statele Unite. Promovată de cea mai mare organizaţie feministă din Statele Unite, campania încurajează adopţiile de orice fel. De la luarea în plasament până la adopţiile internaţionale.