A vomitat un lichid negru, apoi a căzut secerat la pământ. Ce i-a scris mamei sale cu puţin timp înainte (VIDEO)
Max Spiers, o figură cunoscută în cercul celor care cercetează fenomenul OZN, a fost găsit mort într-un apartament din Varşovia. Cu numai două zile înainte de deces, bărbatul în vârstă de 39 de ani, tată a doi copii, i-a trimis un mesaj mamei sale în care îi spune: “Băiatul tău nu se simte bine. Dacă mi se va întâmpla ceva, te rog să investighezi!”.
De Redactia Observator la 17.10.2016, 18:26Max Spiers, o figură cunoscută în cercul celor care cercetează fenomenul OZN, a fost găsit mort într-un apartament din Varşovia. Cu numai două zile înainte de deces, bărbatul în vârstă de 39 de ani, tată a doi copii, i-a trimis un mesaj mamei sale în care îi spune: “Băiatul tău nu se simte bine. Dacă mi se va întâmpla ceva, te rog să investighezi!”.
Autorităţile au stabilit că Max ar fi murit din cauze naturale, în ciuda faptului că trupul său nu a fost supus unei autopsii, scrie Daily Mail.
Apropiaţii lui Max spun că, judecând după felul în care a fost găsit şi după urmele lăsate, el ar fi murit după ce a vomitat un lichid negru.
La rândul ei, mama lui Max a declarat că fiul său îşi făcuse o mulţime de aşa-zişi duşmani din cauza lucrurilor pe care el spunea public. În plus, medicii legişti încă nu i-au făcut o autopsie pentru a se stabili cauza decesului.
Mulţi dintre cei care îi împărtăşesc viziunile se tem acum că Max ar fi fost ucis. Mama sa nu mai ştie ce să creadă, dar cu siguranţă se întreabă: “Dacă tot ce spunea despre ei era neadevărat, de ce l-ar ucide?”.
Teoriile lui Spiers
Una dintre teoriile lui Spiers este că lumea se află la un pas de a fi condusă de „Al Patrulea Reich”. El susţinea că sioniştii şi naziştii lucrează acum împreună, ei făcând alianţă după un „război ce a durat 50.000 de ani”, scrie Evening Standard.
O altă teorie a lui Spiers era că în adâncurile Pământului se află o bază extraterestră, pe care el a denumit-o „Dulce”. El susţinea că a văzut această bază, unde copiii ar fi folosiţi pentru „energia lor pură”. „Am văzut un bazin plin de copii, unii plângeau, alţii erau nebuni. Aveau acolo şi femei al căror rol era să nască şi să ţină în viaţă copii, mii de copii”, mai susţinea Spiers.