Accident grav în Slobozia. Patru tineri au ajuns la spital. Unul dintre şoferi consumase alcool
Patru tineri au fost grav răniţi într-un accident produs miercuri dimineaţă în Slobozia. La locul accidentului a fost nevoie şi de intervenţia specialiştilor Distrigaz din cauza unei avarii produse în urma impactului, în timp ce 6 persoane au fost evacuate din 2 locuinţe.
De Redactia Observator la 01.12.2021, 10:14Conform IPJ Ialomiţa, accidentul a avut loc în jurul orei 02:00, pe raza municipiului Slobozia, la o intersecţie din oraş. Două autoturisme, conduse de doi tineri, de 22 şi 23 de ani, din municipiul Slobozia s-au ciocnit violent, scrie News.ro.
În urma impactului, au fost răniţi cei doi şoferi, precum şidouă tinere, în vârstă de 20 şi 23 de ani, aflate cele 2 autoturisme. Toate victimele au fost transportate la spital.La faţa locului a intervenit şi un echipaj Distrigaz, pentru întreruperea alimentării unui contoar avariat în urma coliziunii.De asemenea, la locul accidentului s-au deplasat şi mai multe echipaje de pompieri.
Patru persoane au fost grav rănite
"În urma coliziunii dintre cele două autoturisme, o ţeavă de gaze aparţinând uni proprietar de casă din zonă a fost deteriorată, la faţa locului sosind în scurt timp reprezentanţii DISTRIGAZ, care au remediat defecţiunea. Pompierii militari au asigurat măsurile PSI la faţa locului şi au evacuat 6 persoane din două locuinţe, care se aflau situate in preajma locului producerii accidentului. De asemenea, aceştia au mai luat şi măsura sablării carosabilului", au transmis reprezentanţii ISU Ialomiţa.
Şoferii au fost testaţi cu aparatul Drager, în cazul tânărului de 22 de ani, rezultatul a fost negativ, în timp ce alcooltestul şoferului de 23 de ani a indicat valoarea de 0,57mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.