Antena LIVE

Curs valutar

Acord fără precedent. El Salvador acceptă migranţi ilegali şi deţinuţi pentru infracţiuni grave din SUA în mega-închisoarea sa

 Într-un acord descris de ambele părţi drept "fără precedent", preşedintele salvadorian Nayib Bukele a acceptat luni să primească migranţi ilegali, deţinuţi pentru infracţiuni grave în Statele Unite în mega-închisoarea din ţara sa şi chiar a deschis posibilitatea de a găzdui deţinuţi de naţionalitate americană, inclusiv "delincvenţi periculoşi" şi violenţi.

De la 04.02.2025, 10:40
WhatsApp
Acord fără precedent. El Salvador acceptă migranţi ilegali şi deţinuţi pentru infracţiuni grave din SUA în mega-închisoarea sa Profimedia Images

Reuters menţionează că, totuşi, potrivit legii, cetăţenii americani nu pot fi deportaţi din Statele Unite. Reuters mai notează că Departamentul de Stat al SUA califică pe site-ul său condiţiile din închisorile din El Salvador drept "dure şi periculoase".

"Supraaglomerarea constituie o ameninţare serioasă la adresa sănătăţii şi vieţii deţinuţilor. În multe centre, condiţiile sanitare, apa potabilă, ventilaţia, controlul temperaturii şi iluminatul sunt inadecvate sau inexistente", mai scrie Departamentul de Stat al SUA pe site-ul său.

"Nicio ţară nu a făcut vreodată o ofertă de prietenie ca aceasta", le-a declarat reporterilor secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, la finalul unei întâlniri de trei ore cu Bukele, care îşi consolidează astfel poziţia de mare aliat regional al noii administraţii a preşedintelui Donald Trump, notează EFE.

Rubio a sosit luni în El Salvador, în cadrul turneului său din America Centrală, primul pe care îl întreprinde în calitate de secretar de stat şi cu care încearcă să oprească fluxurile de migranţi care se îndreaptă spre nord.

Mega-închisoarea din El Salvador, la dispoziţia SUA

Unul dintre principalele sale obiective a fost să abordeze împreună cu Bukele posibilitatea încheierii unui acord, asemănător celui care a existat în primul mandat al lui Trump (2017-2021), de a considera El Salvador drept o ţară sigură terţă, ceea ce vor permite Statelor Unite să deporteze aici migranţi de alte naţionalităţi, cum ar fi venezuelenii.

Preşedintele salvadorian l-a primit pe Rubio la superba sa reşedinţă cu vedere spre Lacul Coatepeque, în vestul ţării, în semn clar de prietenie şi că discuţiile mergeau în direcţia dorită.

După întâlnire, Rubio a anunţat că El Salvador va accepta deportarea de migranţi ilegali de orice naţionalitate care comit infracţiuni grave şi a dat ca exemplu presupuşi membri ai bandei Mara Salvatrucha (MS13, formată în principal din delicvenţi salvadorieni, dar şi hondurieni, guatemalezi şi mexicani) sau ai bandei venezuelene Tren de Aragua.

Şi într-un gest neobişnuit, Bukele s-a oferit chiar să găzduiască deţinuţi americani periculoşi în închisorile sale, atât pe cei cu cetăţenie, cât şi pe cei cu reşedinţa legală în Statele Unite. Rubio a numit înţelegerea drept "un acord de imigrare fără precedent şi cel mai extraordinar din orice parte a lumii".

La rândul său, Bukele a detaliat pe reţelele de socializare că pactul constă în acceptarea intrării "doar a infractorilor condamnaţi", chiar şi cu naţionalitate americană, în celebra închisoare de maximă securitate din ţara sa, numită Centrul de izolare a terorismului (CECOT), unde membri ai bandelor criminale execută pedepse.

Potrivit preşedintelui salvadorian, este vorba despre un fel de "subcontractare" a închisorii, dat fiind că SUA ar urma să plătească o taxă care să înlesnească "sustenabilitatea sistemului penitenciar".

Cu câteva ore mai devreme, Bukele şi Rubio au ieşit la balcon pentru a admira peisajul, cu lacul din faţa reşedinţei preşedintelui, şi chiar de aici, la întrebările presei, preşedintele salvadorian a lăsat să se înţeleagă că va exista un acord "fără precedent". "Este un acord mult mai mare, fără precedent în istoria relaţiilor, nu numai între Statele Unite şi El Salvador, dar cred că cu întreaga America Latină", a insistat el.

Ce au declarat cei doi

Bukele "a fost de acord să accepte pentru deportare orice migrant ilegal din Statele Unite care este infractor, indiferent de naţionalitate, fie că sunt din MS-13 sau din Tren de Aragua, şi să-i găzduiască în închisorile sale", a declarat Rubio, după întâlnirea cu preşedintele salvadorian.

Rubio a adăugat că Bukele s-a mai ''oferit să primească în închisorile sale delincvenţi americani periculoşi aflaţi în arest în ţara noastră, inclusiv pe cei cu cetăţenie americană şi cei cu drept de rezidenţă". "Nicio ţară nu a mai făcut vreodată o ofertă de prietenie de asemenea calibru", a insistat Rubio.

Într-o postare pe platforma X, Bukele a scris că le-a oferit americanilor şansa "de externalizare a sistemului carceral" american. "Suntem dispuşi să preluăm doar delincvenţi condamnaţi (inclusiv cetăţeni americani condamnaţi) în mega-închisoarea noastră (CECOT) în schimbul unei taxe. Taxa va fi relativ scăzută pentru SUA, dar semnificativă pentru noi, făcând ca întregul nostru sistem carceral să fie sustenabil", a insistat el.

Bukele, marele aliat al administraţiei Trump

Bukele este, alături de argentinianul Javier Milei, preşedintele latino-american cel mai apropiat de Donald Trump şi, de fapt, a fost primul şef de stat din regiune pe care republicanul l-a sunat după ce a fost învestit în funcţia de preşedinte al SUA.

Administraţia Trump vede ca pe un exemplu strategia de securitate a guvernului Bukele, care a redus drastic insecuritatea din ţară prin măsuri poliţieneşti şi militare dure, criticate de organizaţiile pentru drepturile omului.

Administraţia anterioară a preşedintelui Joe Biden l-a criticat la acea vreme pe Bukele pentru că a făcut demersuri să fie reales în ciuda interdicţiei constituţionale, deşi relaţiile s-au relaxat ulterior.

În iunie 2024, Bukele a câştigat un al doilea mandat ca preşedinte. Reprimarea sa de succes, dar controversată, împotriva bandelor criminale care au terorizat ţara central-americană timp de decenii a fost văzută drept cheia succesului său electoral. Pe măsură ce criminalitatea a scăzut, popularitatea lui Bukele a crescut. Totuşi, activiştii denunţă arestările arbitrare şi alte încălcări ale drepturilor omului, notează dpa.

El Salvador, cu o populaţie de circa 6 milioane de oameni, avea cea mai mare rată a omuciderilor la nivel mondial în urmă cu câţiva ani. Peste 80.000 de oameni au fost arestaţi sub conducerea lui Bukele, iar rata omuciderilor a scăzut semnificativ. Totodată, Washingtonul consideră că politicile lui Bukele au dus la reducerea numărului de cetăţeni salvadorieni care încercau să intre ilegal în SUA.

Preşedintele salvadorian le-a declarat luni reporterilor că nu şi-a ascuns niciodată "simpatia" pentru Trump, iar când a fost aplaudat de cineva care se afla cu barca pe lac, a comentat râzând: "Am o cotă de aprobare de 80%".

Armonia şi atmosfera relaxată demonstrate luni au fost mult mai evidente decât cele observate duminică, în urma întâlnirii dintre Rubio şi preşedintele panamez Jose Raul Mulino, comentează EFE.

Acea întâlnire s-a desfăşurat sub imperiul ameninţărilor lui Trump de a recâştiga controlul asupra Canalului Panama din cauza presupusei influenţe chineze asupra acestei căi navigabile, în ciuda faptului că şi această ţară din America Centrală este un partener cheie al Statelor Unite în problema migraţiei. Rubio, primul secretar de stat hispanic din istoria Statelor Unite, va părăsi marţi El Salvador pentru a-şi continua turneul în Costa Rica, Guatemala şi Republica Dominicană. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

el salvador migranti sua
Întrebarea zilei
V-ați gândit vreodată să dați în judecată o instituție a statului?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
De ce să nu usuci hainele în casă niciodată iarna. La ce pericole te poți...
Fanatik.ro
Publicat 04.02.2025
Cum e să discuți cu Trump: „Dacă ești slab, te mănâncă. Dacă nu...
spotmedia.ro
Publicat 04.02.2025
Anul în care un asteroid ar putea lovi Pământul. „Este una dintre cele mai...
spotmedia.ro
Publicat 31.01.2025
L-am găsit pe celebrul general DIE Ristea PRIBOI, dispărut din viața publică...
Gandul
Publicat 04.02.2025
Cum va fi afectată România de urgia dezlănțuită de Trump. Profesor de...
Adevărul
Publicat 04.02.2025
Cum a sărbătorit Chef Richard Abou Zaki ziua fiicei sale: „Am avut două...
A1
Publicat 04.02.2025
Horoscopul zilei de 4 februarie 2025. Peștii primesc o veste bună. Află ce se...
CaTine
Publicat 04.02.2025
Adriana Bahmuțeanu, obligată să plătească 45.000 euro pentru școala...
spynews.ro
Publicat 04.02.2025
A intrat în casa lui Valentin Ceaușescu și a rămas șocat: „O cameră cum...
GSP
Publicat 03.02.2025
Toți românii care au în cont această sumă, indiferent de bancă, vor fi...
Click.ro
Publicat 03.02.2025
Meta confirmă un atac WhatsApp. Ce poți face pe aplicație pentru a te proteja
Useit
Publicat 04.02.2025
"Doamne, ce amar..." Soția vicepreședintelui Consiliului Județean...
Redacţia.ro
Publicat 04.02.2025
Gazprom vrea să vândă benzinăriile din România. Motivul pentru care stațiile...
libertatea.ro
Publicat 04.02.2025
The Weeknd a avut o apariție neașteptată la Premiile Grammy 2025, la patru ani...
ZU
Publicat 04.02.2025
Tort Red Velvet cu vișine din compot și cremă de cocos
Hello taste
Publicat 04.02.2025
Cum să înveți copilul să consume mai multe legume în sezonul rece
Deparinti
Publicat 04.02.2025
Nurgül Yeşilçay, gest romantic pentru iubitul ei de ziua lui. Cum au...
Happy
Publicat 03.02.2025
Situație halucinantă în cazul Caracal! Părinții Alexandrei Măceșanu cer...
BZI
Publicat 03.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
De ce nu este indicat să smulgi părul din nas. La ce riscuri te poți expune
Medicool
Publicat 04.02.2025