Actorul Danny Masterson, vedeta "That '70s Show", condamnat la 30 de ani de închisoare pentru viol. Victimă: "Boala ta nu mai este a mea de dus"
Actorul Danny Masterson a fost condamnat la o pedeapsă de 30 de ani până la închisoare pe viaţă pentru violarea a două femei. Victimele au declarat că Biserica Scientologică a încercat să îl protejeze pe actorul cunoscut pentru rolul din ”That 70's Show” şi să le intimideze pentru a păstra tăcerea.
De Redactia Observator la 08.09.2023, 17:48- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Actorul în vârstă de 47 de ani, un membru proeminent al Bisericii Scientologice, care a jucat în comedia retro pentru opt sezoane, până în 2006, a fost condamnat în mai într-un al doilea proces. Un juriu a ajuns la un impas în ceea ce priveşte acuzaţiile conform cărora a violat o a treia femeie.
Actorul a primit pedeapsa maximă prevăzută de lege
Judecătorul Charlaine Olmedo de la Curtea Superioară din Los Angeles a impus pedeapsa maximă prevăzută de lege. Masterson, care se află în închisoare de când a fost condamnat, va fi eligibil pentru eliberare condiţionată peste 25 de ani şi jumătate.
Cazul a atras atenţia în parte pentru că Masterson a întâlnit femeile prin intermediul Bisericii Scientologice, iar cele care l-au acuzat au afirmat că organizaţia le-a descurajat în a contacta oamenii legii, potrivit News.
Biserica Scientologică a negat aceste afirmaţii şi a susţinut că religia lui Masterson nu ar fi trebuit să fie invocată în acest caz, numind acest lucru ”o violare fără precedent a Primului Amendament”.
Procurorii şi-au întemeiat cazul pe Scientologie şi ”scorneli despre Biserică pentru a prezenta idei preconcepute şi a inflama bigotismul”, a afirmat organizaţia, după sentinţă.
Victimele au declarat că au fost drogate şi violate de actor, în casa lui
Femeile au declarat că Masterson le-a drogat şi le-a violat în cadrul unor incidente separate, între 2001 şi 2003, la casa lui din Hollywood Hills.
Masterson, ai cărui soţie – actriţa Bijou Philips – şi frate – actorul Christopher Masterson din ”Malcolm in the Middle” – se aflau în apropiere, a avut puţine reacţii, joi, în timp ce femeile dădeau declaraţii privind impactul asupra victimelor. El a refuzat atunci când I s-a oferit cuvântul.
”Te iert. Boala ta nu mai este a mea de dus”, a spus una dintre victime, identificată în acest proces ca Femeia Necunoscută 2.
Femeia, care era membră a Bisericii Scientologice când l-a întâlnit pe Masterson, a descris organizaţia religioasă ca un ”facilitator şi protector” pentru acesta şi a afirmat că ea fost ”terorizată şi hărţuită” de biserică atunci când a încercat să vorbească despre viol.
”Violul este un furt al spiritului”, a spus ea, adăugând că a dezvoltat tulburare de stres post-traumatic (TSPT) şi cariera sa promiţătoare de actriţă a pălit.
Leah Remini sprijină una dintre victime
Cealaltă victimă, identificată ca Femeia Necunoscută 1, a afirmat că mama sa este membră a Bisericii Scientologice şi a renegat-o după ce a criticat gruparea, în timpul procesului.
”Nu am ales să mă nasc în Scientologie, aşa cum nu am ales să fiu violată”, a spus ea, acuzând organizaţia că a căutat să o reducă la tăcere şi să o intimideze în procesul de viol.
Actriţa din ”King of Queens/ Trăsniţii din Queens” Leah Remini, o fostă membră a Bisericii Scientologice şi un critic vocal al organizaţiei, a părut neconvinsă în faţa Femeii Necunoscute 1, în timp ce vorbea în faţa instanţei.
Victimele i-au spus judecătorului că Masterson le-a distrus vieţile şi au cerut ca el să primească o pedeapsă cu închisoarea pe viaţă. Victimele au fost ”puternice, au dorit să se asigure că justiţia este îndeplinită şi astăzi au obţinut asta”, a declarat procurorul adjunct Reinhold Mueller după aflarea sentinţei. Avocatul apărării Shawn Holley a declarat că Masterson intenţionează să facă apel, pe baza a ceea ce ea a numit erori substanţiale în acest caz.
Acuzaţiile la adresa lui Masterson i-au dăunat carierei. Când a fost acuzat pentru prima dată că a agresat sexual mai multe femei, în 2017, a fost concediat din serialul Netflix ”The Ranch”.