Acuzații de tortură și viol în închisorile rusești, sute de deținuți ar fi fost abuzați. Moscova a deschis o anchetă
Autoritățile din Rusia investighează acuzații de tortură și viol în propriul sistemul penitenciar, după ce pe internet au apărut filmări în care unii deținuți era abuzați. Nu mai puțin de 1.000 de înregistrări au ajuns pe mâinile activiștilor de la Gulagu.net, o organizație pentru protecția drepturilor omului.
De Redactia Observator la 06.10.2021, 18:38Potrivit BBC, care nu putut verifica în mod independent imaginile apărute pe internet, într-un video se poate observa cum un bărbat dezbrăcat pare a fi abuzat cu un băț, iar într-un altul un prizonier stă la pământ, cu mâinile legate la spate, în timp ce un gardian îl apasă cu o cizmă pe spate. Potrivit sursei citate, înregistrările au fost scurse de către un cetățean de origine belarusă, fost deținut la penitenciarul din Saratov, un oraș de pe Volga.
"Dacă autenticitatea materialelor va fi confirmată, sunt motive pentru o investigație serioasă", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt de la Kremlin. Acesta a adăugat că Serviciul Federal al Penitenciarelor a deschis propria anchetă. Joi seara, șeful serviciului penitenciar din Saratov a demisionat în urma scandalului. "Este pentru prima oară când apărătorii drepturilor omului au obținut o astfel de cantitate de informații", a declarat Vladimir Osechkin, fondator al platformei Gulagu.net, potrivit AFP.
Sute de deținuți ar fi primit tratamente inumane
Osechkin susține că 200 de deținuți ar fi fost torturați și violați în închisorile rusești, dintre care 40 sunt pe filmări. Acesta a promis că va publica mai multe materiale în zilele următoare. Tanya Lokshina, de la Human Rights Watch, spune că a nu a putut verifica înregistrările, dar că acestea au dat motive de îngrijotare. "Problema torturii în penitenciarele rusești este foarte acută iar guvernul nu face suficiente pentru a asigura o investigație eficientă", a declarat activista.