Cum arată Adele la 33 de ani. Artista este de nerecunoscut după ce a slăbit peste 40 de kilograme
Adele arată fantastic şi de nerecunoscut la cei 33 de ani proaspăt împliniţi, mai ales după schimbarea aspectului fizic. Vedeta a slăbit peste 40 de kilograme într-o „călătorie” cu sinele interior care i-a schimbat categoric viaţa şi modul de a trăi.
De Larisa Andreescu la 06.05.2021, 11:35Adele a ajuns din nou în atenţia publicului datorită fizicului de invidiat la cei 33 de ani ai săi. Vedeta a publicat mai multe fotografii pe contul său de socializare lăsându-i pe fani complet şocaţi... într-un mod pozitiv. Admiratorii au aplaudat schimbarea făcută, lăsându-i mii de comentarii de laudă.
Adele a slăbit 44 de kilograme
Nu este însă prima oară când Adele îşi surprinde fanii cu aspectul său fizic. Cântăreaţa i-a lăsat muţi de uimire pe susţinători când a postat o fotografie fără machiaj pentru a promova noul album vizual al lui Beyonce, Black is King. A fost pentru prima dată după mult timp când artista s-a afişat public, arătând complet diferit.
Numai când priveşti în urmă, în 2008, poţi vedea transformarea uimitoare şi rezultatele incredibile ale celei care a devenit un fenoment mondial datorită talentului său vocal. Chiar dacă Adele postează foarte rar pe reţelele de socializare, prietenii şi familia nu au ratat ocazia să se fotografieze alături de ea, mai ales cu ocazia sărbătoriri zilei sale de naştere.
Single-ul de debut al Adelei, intitulat „Hometown Glory”, a fost lansat în 2007 ca parte a albumului ei 19. Totuşi, prima melodie din care a făcut parte a fost „Be Divine” de Ricsta, care a fost scrisă de Adele și a apărut în 2006. Este o piesă electronică, completată de vocea lină și plină de suflet a lui Adele, potrivit Mirror.
A urmat single-ul „Chasing Pavements” care a propulsat-o uşor uşor printre greii industriei muzicale, dar a devenit cunoscută la nivel mondial după piesa „Someone Like You”.
A continuat să fie ea însăşi, fără scuze pentru cum arată sau cum se comportă, având întotdeauna o atitudine fermă, câştigând sute de mii de admiratori care i-au umplit sălile de spectacol şi au urcat-o în topuri. A înflori complet într-o femeie plină de încredere după despărţirea fostului soţ, Simon Konecki în 2019, cu care are un băiat, Angelo.
Cei apropiaţi au spus că artista şi-a dorit să facă o schimbare în ceea ce priveşte aspectul său fzic atunci când a devenit din nou singură, moment în care a început un regim destul de strict, completat cu mult antrenament. Se simte însă excelent, iar zâmbetul sclipitor nu poate decât să îi bucure pe fani.