Alegeri prezidenţiale în Franţa. Marine le Pen, mereu împotriva Europei

Fiică a patriarhului extremei-drepte franceze, iniţiată de la o vârstă fragedă în rigorilor vieţii partidului, Marine Le Pen şi-a lansat cariera politică având ca ambiţie proclamată să ajungă la Elysee, iar în 2017 are mai multe speranţe ca niciodată, relatează Reuters.

• Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada e de jumătate de metru. Ninsorile vor continua în 23 de judeţe

Fiică a patriarhului extremei-drepte franceze, iniţiată de la o vârstă fragedă în rigorilor vieţii partidului, Marine Le Pen şi-a lansat cariera politică având ca ambiţie proclamată să ajungă la Elysee, iar în 2017 are mai multe speranţe ca niciodată, relatează Reuters.

Pentru a reuşi ceea ce tatăl său a eşuat timp de 40 de ani, europarlamentara şi-a remaniat partidul, Frontul Naţional (FN), cu preţul unei crize politico-familiale.

Succesul sau eşecul acestei strategii, pusă în scenă după întronizarea sa la conducerea FN, în 2011, se va putea măsura după amploarea rezultatului său în viitoarele alegeri prezidenţiale, la cinci după turul de încălzire, din 2012.

Analiştii spun că există două posibilităţi : fie va da peste cap ierarhia obişnuită, fie nu va reuşi să obţină o creştere importantă a scorurilor obişnuite ale extremei-drepte şi va demonstra încă o dată soliditatea “plafonului de sticlă” cu care continuă să se lovească partidul său.

Le Pen a dramatizat miza scrutinului : “o alegere a civilizaţiei”, a spus ea în deschiderea discursului de lansare a campaniei sale, pe 5 februarie, la Lyon.

În concluzie, scrutinul va fi un test pentru “moştenitoarea” crescută în sudul Parisului, apoi în parcul Montretout (Hauts-de-Seine), întotdeauna în umbra lui Jean-Marie Le Pen, de la care a moştenit, pe lângă nume, aplombul şi arta de a ţine un public captivat.

Din trei fiice, ea, cea mai mică, absolventă a Facultăţii de Drept şi cea mai ambiţioasă, s-a impus drept custode al mărcii “Le Pen”, cea mai promiţătoare dintre moştenitoare şi singura ca nu s-a speriat în momentul divizării FN, în 1998-1999, între “legitimişti” şi disidenţii pro-Bruno Megret.

În 1993, la numai 24 de ani, Marine Le Pen şi-a început cariera politică, printr-o candidatură la legislativele din Paris. În 1998, a intrat în biroul juridic al formaţiunii. În acelaşi an, a pus capăt scurtei sale cariere în Barou.

În acea perioadă, în care avea încă părul lung, ea urma linia şi opiniile tatălui său. “Încerc cu disperare să găsesc subiecte în care nu sunt de acord cu el. Dar nu reuşesc. Voi reuşi însă, la un moment dat”, spunea ea într-un reportaj realizat de France 2 înainte de legislativele din 2002.

NAŞTEREA A CEVA

Campania prezidenţială din acel an i-a oferit ocazia să ajungă în lumina reflectoarelor, pe platourile de televiziune şi să îşi demonstreze verva, mai eficientă decât tonul uneori pompos al lui Bruno Gollnisch, profesor cu ochelari rotunzi considerat până atunci succesor al lui Jean-Marie Le Pen.

În seara de 21 aprilie 2002, imaginile cu bucuria sa când a aflat că tatăl său s-a calificat în al doilea tur de scrutin au făcut înconjurul lumii. “Este naşterea a ceva”, spunea ea.

A fost adevărat în special pentru ea, care de atunci a început să urce în ierarhia FN. În 2003 a devenit vicepreşedinte, iar în ianuarie 2011 a devenit preşedinte, învingându-l detaşat pe Bruno Gollnisch în alegerile interne.

De atunci, a început să se detaşeze de tradiţia liderilor de extremă-dreapta, care au practicat o politică de aventurieri, mai degrabă decât de învingători, cu un discurs de tribuni mai degrabă decât de oameni de stat. A promis să îşi ducă formaţiunea pe cele mai înalte culmi.

Pentru a reuşi, Marine, cum îi spun apropiaţii, reia o strategie testată deja în istoria FN, oferindu-i, pe cât posibil, atuurile respectabilităţii şi seriozităţii.

Cu câteva excepţii, renunţă la discursurile care aminteau de regimul de la Vichy, mizează pe scrutinele locale pentru a-şi forma o reţea de aleşi şi promovează în jurul ei un grup de susţinători loiali.

Veselă, plină de viaţă şi muncitoare, Marine Le Pen se ocupă apoi de imaginea sa. Începe să se îmbrace mai mult în cămăşi albe, sobre, asortate cu sacouri în culori închise. În discurs, începe să mizeze tot mai mult pe faptul că sunt puţine femei şi mame pe scena politică franceză.

În 2015, sfârşeşte prin a-l exclude pe Jean-Marie Le Pen, care nu a respins niciodată declaraţiile sale privind folosirea camerelor de gazare, “detaliu” în istoria celui de-al Doilea Război Mondial, potrivit lui, şi care continuă declaraţiile incompatibile cu un partid care încearcă să scape de eticheta de “diabolic”.

TRĂDARE

Într-o familie cu o istorie agitată, în care apropiere şi “excomunicarea” nu sunt rare, ruptura ia proporţii de tragedie clasică.

« Mi-e ruşine că preşedinta Frontului Naţional îmi poartă numele. Şi îmi doresc să piardă cât mai repede posibil”, spunea Jean-Marie Le Pen pe Europe 1, care o acuză pe fiica sa de “trădare”, după suspendarea biroului executiv al partidului.

Cu toate acestea, strategia lui Marine Le Pen dă roade în 2012: 17,90% din voturi în primul tur al alegerilor prezidenţiale, aproape 25% din sufragii la europarlamentarele din 2014, aproape 28% la regionalele din 2015.

Visul său pentru o campanie fără scandaluri, desfăşurată sub semnul unei “Franţe liniştite”, s-a destrămat în ultimele săptămâni.

Cu toate acestea,  scandalurile – inclusiv acuzaţiile că FN şi-a plătit unii colaboratori, ilegal, din fonduri de la Parlamentul European – par să nu fi avut nici un efect asupra sondajelor.

Însă dosarul o plasează pe Marin Le Pen, în vârstă de 48 de ani, sub ameninţarea unei inculpări, care nu poate, însă, să fie pronunţată deocamdată, pentru că refuză să se prezinte la audieri în timpul campaniei.

Aceste probleme, despre care FN susţine că dovedesc faptul că justiţia încearcă să îngenuncheze partidul, au atras atenţia şi asupra mai multor apropiaţi ai candidatei, inclusiv Frédéric Chatillon et Axel Loustau, care în tinereţe a făcut parte din gruparea de extremă-dreapta radicală GUD.

Fără să vrea, Marine Le Pen a trezit amintirea tatălui său, atunci când a negat orice responsabilitate a Franţei pentru strângerea evreilor deportaţi în lagărele naziste, declanşând un val de critici.

Această controversă a amintit, la finalul unei campanii dificile, că Marine Le Pen nu a ieşit încă, în totalitate, din umbra părintelui său.

Sursa: News.ro