Alertă majoră la Bruxelles, în urma unui posibil incident armat. Masivă prezenţă a poliţiei
O operaţiune majoră a poliţiei a fost declanşată la Bruxelles, după ce a fost semnalat un posibil incident armat.
De Redactia Observator la 22.02.2018, 15:29O operaţiune majoră a poliţiei a fost declanşată la Bruxelles, după ce a fost semnalat un posibil incident armat. Potrivit presei belgiene, cel puţin un bărbat înarmat ar fi fost văzut într-o clădire, lângă o şcoală primară.
Actualizare ora 15.25: Potrivit ziarului dhnet.be, alerta a fost dată de un bărbat de origine poloneză, în jurul orei locale 13.00 (14.00 ora României). El a intrat într-un magazin şi a anunţat că, în cursul dimineţii, a fost comisă o crimă.
Poliţia a descins la adresa indicată, dar nu a găsit nimic. În schimb, ar fi fost semnalate probleme la o altă adresă, unde au fost trimise trupele speciale, mai spune ziarul belgian.
Un număr mare de poliţişti a fost mobilizat în zona Forest din capitala Bruxelles. Operaţiunea vizează o clădire în care s-ar fi baricadat cel puţin un individ înarmat.
O şcoală primară de lângă clădire, în care învaţă 350 de elevi, a fost evacuată.
Postul RTL Belgia spune citează martori care spun că poliţia a cerut localinicilor să rămână în case.
- Ştire în curs de actualizare -