Ambasadorul SUA la ONU, Nikki Haley, a demisionat
Ambasadorul SUA la ONU, Nikki Haley, a demisionat din funcţie. Iar preşedintele Donald Trump i-a acceptat demisia, anunţă presa americană.
De Redactia Observator la 09.10.2018, 18:29Ambasadorul SUA la ONU, Nikki Haley, a demisionat din funcţie. Iar preşedintele Donald Trump i-a acceptat demisia, anunţă presa americană.
Potrivit Axios, Nikki Haley a transmis demisia direct lui Donald Trump. Iar Preşedintele SUA a acceptat demisia ambasadorului său la ONU.
Nikki Haley, lăudată de Donald Trump
Motivele rămân, deocamdată, neclare. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sarah Sanders, a transmis că Haley şi Trump au o întâlnire prevăzută pentru ora locală 10.30 (17.30 ora României), în Biroul Oval.
La întrevedere, Donald Trump a spus că Halley va părăsi postul de ambasador la sfârşitul acestui an.
"A făcut o treabă incredibilă", a spus Trump.
Preşedintele american a explicat şi că ambasadorul, pe care l-a numit drept "o persoană specială", i-ar fi spus încă de acum 6 luni că are nevoie de o pauză. Trump a precizat că va numi un succesor în 2 sau 3 săptămâni.
La rândul său, Haley a declarat după întânirea din Biroul Oval al Casei Albe că nu vrea să candideze la alegerile prezidenţiale din 2020, ci îl va susţine pe Donald Trump.
"Cred că este important pentru oficialii guvernamentali să înţeleagă când este momentul ca să se dea la o parte", a mai declarat Haley.
Preşedintele i-a mai spus că poate reveni pe un alt post în administraţia sa.
"Poţi să alegi ce doreşti", i-a spus Preşedintele american.
Demisie după preşedinţia Consiliului de Securitate ONU
Haley părăseşte funcţia de ambasador după ce, timp de o lună, a deţinut preşedinţia temporară a Consiliului de Securitate ONU. Pe contul său de Twitter, ea a şters orice referinţă legată de funcţia de ambasador ONU.
În vârstă de 46 de ani, Nikki Haley, fost guvernator al statului american Carolina de Sud, a fost un susţinător înfocat al lui Donald Trump în campania electorală care a dus la alegerea lui ca Preşedinte, în 2016.
La doar 4 zile după ce Trump a depus jurământul, în ianuarie 2017, Haley a fost confirmată ca ambasador SUA la ONU.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și