Anchetatorii francezi au reuşit să afle numele celui de-al treilea terorist
Anchetatorii francezi au reuşit să afle numele celui de-al treilea kamikaze din comandoul de la Bataclan, unde au fost omorati 90 de oameni.
De Redactia Observator la 10.12.2015, 08:38Anchetatorii francezi au reuşit să afle numele celui de-al treilea kamikaze din comandoul de la Bataclan, unde au fost omorati 90 de oameni. E vorba despre un tânăr de 23 de ani, de origine arabă, dar care era născut în Franţa. Vecinii au fost şocaţi când au aflat vestea, iar tatăl său a mărturisit că dacă ştia că va lua parte la o asemenea tragedie, l-ar fi ucis înainte. Salah Abdeslam, singurul terorist care a ales să nu se arunce în aer în atentatele de la Paris, este în continuare liber.
Poliţiştii francezi au reuşit să-l identifice cu ajutorul mostrelor ADN furnizate de familie pe al treilea terorist care a luat cu asalt sala de concerte Bataclan. Foued Mohamed-Aggad avea 23 de ani, era de origine arabă, dar s-a născut în Franţa, la Strasbourg.