Apeluri la numărul de urgenţă, respinse de operator. O tânără le-ar fi închis telefonul mai multor oameni care sunau, pentru ajutor, la 911
O tânără din New Orleans, SUA, care prelua apeluri la numărul de urgenţă 911, este acuzată că ar fi închis intenţionat convorbirile telefonice, înainte ca interlocutorii să apuce măcar să vorbească.
De Redactia Observator la 03.09.2021, 13:38Potrivit Departamentului de Poliţie din New Orleans, citat de New York Post, Precious Stephens, în vârstă de 25 de ani, nu a avut răbdare să asculte niciun cuvânt din partea mai multor apelanţi care au sunat la 911 în căutare de ajutor pentru situaţii de urgenţă. Femeia a fost denunţată pe 23 august, după investigarea mai multor apeluri ratate pe tura sa în zilele precedente, au mai spus oficialii.
Până la finalizarea anchetei interne, tânăra a fost suspendată de la locul de muncă.