Construit pentru Apocalipsă? O banală inundație a penetrat ”Arca lui Noe vegetală”, buncărul care găzduiește rezerva mondială de semințe
Norvegia a anunţat că va implementa o serie de măsuri suplimentare pentru a proteja Rezerva Mondială de Seminţe din Svalbard, un preţios depozit supranumit ”Arca lui Noe vegetală”, care a fost grav afectată recent de infiltraţii de apă, apărute în urma creşterii temperaturilor din zona arctică.
De Redactia Observator la 22.05.2017, 02:32Norvegia a anunţat că va implementa o serie de măsuri suplimentare pentru a proteja Rezerva Mondială de Seminţe din Svalbard, un preţios depozit supranumit ”Arca lui Noe vegetală”, care a fost grav afectată recent de infiltraţii de apă, apărute în urma creşterii temperaturilor din zona arctică.
Situată în arhipelagul norvegian Svalbard, în Arctica, şi amenajată la o adâncime de peste 120 de metri în interiorul unui munte, ”Arca lui Noe vegetală” are ca obiectiv protejarea unor eşantioane de seminţe provenind de la principalele specii cultivate pe Terra, cu scopul de a diminua riscul de dispariţie a acestor plante din cauza unor catastrofe naturale, războaie şi schimbări climatice.
Rezerva poate să adăpostească mai multe milioane de eşantioane, care rămân în proprietatea acelora care le-au plasat în acest depozit.
Temperatura din depozit este de -18°C, optimă pentru conservarea seminţelor, stocate în cutii aliniate pe etajere.
În octombrie 2016, cel mai călduros an înregistrat după debutul măsurătorilor meteorologice moderne, topirea permafrostului a provocat infiltraţii de apă pe o distanţă de 15 metri în tunelul de intrare - lung de 100 de metri - în depozit.
”Apa care a curs în interior s-a transformat în gheaţă (...) am reuşit să o îndepărtăm”, a declarat Hege Njaa Aschim, purtătoare de cuvânt al Guvernului norvegian.
Niciuna dintre cutiile cu seminţe din depozit nu a fost însă afectată.
Persoanele care administrează ”Arca lui Noe vegetală” construiec în prezent un zid etanş care va furniza o protecţie suplimentară. ”Tot ceea ce poate fi o sursă de căldură va fi, de asemenea, îndepărtat din depozit”, a precizat Hege Njaa Aschim.
”Luăm foarte în serios această problemă şi monitorizăm situaţa cu atenţie. Trebuie să ţinem cont de experţii în climă”, a adăugat ea.
Inaugurat în 2008, depozitul, supranumit uneori şi ”camera puternică a Judecăţii de Apoi”, este ultimul bastion de securitate pentru aproximativ 1.700 de bănci de gene care există în lume.
Peste 1,5 milioane de mostre de seminţe de plante agricole au fost deja introduse în ”Arca lui Noe vegetală”.
Sursa: News.ro
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și