Antena LIVE

Curs valutar

Arestări masive în Rusia! Peste 1.500 de oameni, printre care şi bloggerul anticorupţie Navalnîi, au fost reţinuţi după manifestaţii de amploare (FOTO)

Opozantul numărul unu al Kremlinului Aleksei Navalnîi a fost condamnat la 30 de zile de detenţie, luni seara, în urma unui zile de manifestaţii a susţinătorilor săi, marcată de arestarea a peste 1.500 de persoane în toată Rusia, relatează AFP.

De la 13.06.2017, 10:03
WhatsApp
Galerie (3)

Opozantul numărul unu al Kremlinului Aleksei Navalnîi a fost condamnat la 30 de zile de detenţie, luni seara, în urma unui zile de manifestaţii a susţinătorilor săi, marcată de arestarea a peste 1.500 de persoane în toată Rusia, relatează AFP.

Bloggerul anticorupţie în vârstă de 41 de ani a fost găsit vinovat de un tribunal din Moscova că a îndemnat la manifestaţii neautorizate care au scos în stradă mii de ruşi, adesea foarte tineri, în numeroase oraşe, de la Vladivostok, în Extermul Orient, şi până la Kaliningrad, la Marea Baltică.

”Nu doar că au furat o întreagă ţară, dar, în plus, din cauza lor, nu voi ajunge la concertul Depeche Mode de la Moscova”, prevăzut la începutul lui iulie, a ironizat opozantul într-un mesaj postat pe Twitter după ce a fost condamnat la pedeapsa maximă.

Navalnîi, care speră să-l sfideze pe Vladimir Putin în alegerile prezidenţiale din martie, a fost reţinut la ieşirea din imobilul în care locuieşte, în timp ce se pregătea să se ducă la o adunare ce ar fi urmat să constituie punctul culminant al zilei, pe larga stradă Tverskaia, care dă spre Kremlin.

Mii de persoane - 4.500 potrivit poliţiei - au ieşit pe această stradă şi au scandat ”Rusia fără Putin!” sau ”Putin hoţul!” , mai multe decât cele venite să asiste la reconstituiri medievale în costume, cu ocazia acestei zile libere.

La Moscova, la fel ca în provincie, forţe antirevoltă au răspuns cu fermitate, dispersând mulţimea uneori cu lovituri de bastoane şi îmbarcând manifestanţi cu maşinile.

ONG-ul specializat OVD-Info a numărat 823 de arestări la Moscova şi cel puţin 600 de la Sankt Petersburg )nord-vest). El a anunţat anterior peste 100 de arestări în oraşe din provincie, la Soci (sud), dar şi la Norilsk (Marele Nord).

Casa Albă a condamnat ”cu forţă” aceste arestări şi a cerut ”eliberarea imediată” a manifestanţilor.

”Ruşii merită un Guvern care să susţină (...) posibilitatea de a-şi exercita drepturile fără frică sau represalii”, a declarat un purtător de cuvânt, Sean Speicer.

Preşedintele Parlamentului European (PE) Antonio Tajani şi-a exprimat ”îngrijorarea”, iar ONG-ul Amnesty International (AI) a denunţat ”scene alarmanete” ale unor reţineri şi violenţe împotriva manifestanţilor.

În urma unor manifestaţii de o amploare neaşteptată pe 26 martie, această nouă mobilizare îl sfidează în mod direct pe Vladimir Putin, în plin centrul capitalei, cu nouă luni înainte de alegerile prezidenţiale, în care ar urma să  candideze pentru al patrulea mandat.

Această mobilizare a avut loc în contextul în care şeful statului urmează să susţină joi emisiunea anuală de întrebări şi răspunsuri cu ruşii.

Aleksei Navalnîi, ale cărui filme-anchetă cu privire la corupţia aliaţilor preşedintelui sunt împărtăşite masiv pe reţele de socializare, a petrecut deja 15 zile în detenţie după ce a fost reţinut, la fel ca 1.000 de susţinători de-ai săi, în cursul manifestaţiilor de la 26 martie.

În afară de amploarea fără precedent în ultimii ani, mişcarea a surprins prin prezenţa a foarte multor studenţi şi liceeni, din nou foarte vizibili luni, în pofida presiunilor exercitate, potrivit opozantului, de universităţi şi şcoli cu scopul de a-i descuraja.

”Vrem o alternanţă ca în ţările normale (...). Vrem un răspuns al autorităţilor”, a declarat Iegor, în vârstă de 16 ani.

”În orice altă ţară este nevoie de o opoziţie pentru a controla acţiunile puterii”, a insistat Arseni, tot un licean în vârstă de 16 ani.

Concomitent, la Kremlin, Putin primea în vizită, la birou, elevi cărora le-a înmânat prima lor carte de identitate, ceva mai tineri ca numeroşii protestatari care se opuneau forţelor antirevoltă doar câţiva metri mai departe.

Primarul capitalei a dat undă verde unei adunări în nord-est, însă Navalnîi a decis in extremis să o mute în centrul oraşului, deoarece, a acuzat el, autorităţile împiedicau protestatari să-i ofere o scenă şi echipamente sonore.

Jurnalul televizat de seară al Pervîi Kanal a difuzat imagini de la locul prevăzut iniţial, aproape gol, şi a anunţat că poliţia a împiedicat organizarea unei manifestaţii neautorizate pe strada Tverskaia.

Sursa: News.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Stațiunea ascunsă, de lângă Valea Prahovei, pe care prea puțini români o...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Cum vede diaspora anul electoral din Europa și alegerea lui Trump. „Extrema...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Grevă pornită de un robot. Cum a convins mașinăria alți 12 roboți să își...
Useit
Publicat 22.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
SUA au o nouă armă care ar putea zdrobi armata lui Putin, dar ar fi mai puțin...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024