Arlette Ricci, condamnată pentru fraudă
Moştenitoarea casei de modă şi parfumerie Nina Ricci a fost condamntă la trei ani de închisoare, dintre care unul cu executare
De Redactia Observator la 14.04.2015, 14:11Moştenitoarea casei de modă şi parfumerie Nina Ricci a fost condamntă la trei ani de închisoare, dintre care unul cu executare
Un nume mare cu o avere pe măsură şi o acuzaţie care le depăşeşte pe ambele. Moştenitoarea imperiului Nina Ricci, chiar nepoata fondatoarei care a dat numele brandului, a fost condamnată la un an de închisoare pentru fraudă fiscală. Arlette Ricci, în vârstă de 73 de ani, este acuzată că a ascuns peste 20 de milioane de euro în conturi din Elveţia pentru a evita impozitarea. Avocaţii săi cred că pedeapsa a fost prea dură. Judecătorii ar fi vrut să dea un exemplu.
Listele cu clienţi ai băncii elveţiene HSBC, date publicităţii lunile trecute, au fost lovitura finală dată lui Arlette Ricci. Anchetatorii spun că timp de 20 de ani femeia a înşelat statul francez. Iar acum trebuie să plătească. 1,2 milioane de euro este amenda la care se adaugă şi trei ani de închisoare, unul singur cu executare. Pedeapsa poate fi contestată.