Armata iraniană a recunoscut că a doborât avionul ucrainean prăbuşit lângă Teheran
Comunicatul difuzat de televiziunea publică din Iran arată că a fost vorba de o eroare umană, iar cei vinovaţi vor fi traşi la răspundere.
De Redactia Observator la 11.01.2020, 15:48Comunicatul difuzat de televiziunea publică din Iran arată că a fost vorba de o eroare umană, iar cei vinovaţi vor fi traşi la răspundere.
Până acum, Iranul a respins toate acuzaţiile că aeronava cu 176 persoane la bord ar fi fost doborâtă de o rachetă lansată de militarii săi.
Serviciile occidentale de informaţii susţineau că au dovezi concludente, atestate şi de filmări ale prăbuşirii.
Prim-ministrul Canadei şi preşedintele Donald Trump au preluat şi ei această versiune, dar au precizat că a fost vorba, probabil, de o eroare.
Catastrofa aviatică s-a produs la câteva ore după atacul rachetelor iraniene asupra celor două baze militare americane din Irak.