Armata israeliană spune că va ajuta la evacuarea bebeluşilor din cel mai mare spital din Gaza
Război Israel - Hamas. Armata israeliană va ajuta duminică la evacuarea bebeluşilor din cel mai mare spital din Gaza, Al Shifa, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, contraamiralul Daniel Hagari, citat de France Presse şi Reuters.
De Redactia Observator la 11.11.2023, 21:37"Personalul spitalului Shifa a cerut ca mâine să ajutăm ca bebeluşii din secţia de pediatrie să ajungă la un spital mai sigur. Vom oferi asistenţa necesară", a spus Hagari într-o conferinţă de presă, informează Agerpres. El nu a precizat numărul de bebeluşi afectaţi. Anterior în timpul zilei, ONG-ul israelian Physician for Human Rights-Israel a anunţat că "doi bebeluşi prematuri (sunt) morţi" după oprirea forţată a terapiei intensive neonatale din cauza lipsei de electricitate în acest spital.
În plus faţă de pacienţi, mii de persoane strămutate s-au refugiat în incinta spitalului
Organizaţia a avertizat de asemenea asupra riscului cu care se confruntă alţi "37 de bebeluşi prematuri" în acest serviciu din cauza luptelor dintre trupele israeliene şi luptători ai Hamas şi Jihadului Islamic, două mişcări islamiste palestiniene, în apropierea acestui stabiliment. Un chirurg de la unitatea care lucrează pentru Médecins sans frontieres (MSF), Mohammed Obeid, a anunţat decesele celor doi nou-născuţi şi a indicat că un pacient adult a murit de asemenea din cauza opririi aparatului de respiraţie artificială din lipsă de curent electric.
"Vrem ca cineva să ne garanteze evacuarea pacienţilor, pentru că avem în jur de 600 de pacienţi internaţi", a declarat medicul într-o înregistrare audio publicată de MSF. În plus faţă de pacienţi, mii de persoane strămutate s-au refugiat în incinta spitalului, în timp ce Israelul bombardează fără încetare micul teritoriu palestinian ca răspuns la atacul fără precedent al Hamas pe teritoriul său la 7 octombrie, care a făcut aproximativ 1.200 de morţi, potrivit autorităţilor israeliene. Loviturile israeliene asupra Fâşiei Gaza au ucis peste 11.000 de palestinieni, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas.