Atac informatic în Franţa! Marile site-uri de presă nu sunt accesibile
Numeroase site-uri de presă franceze, printre care Le Parisien, L'Express sau Radio France, sunt inaccesibile vineri, după ce au fost vizate de un atac informatic
De Redactia Observator la 16.01.2015, 12:53Numeroase site-uri de presă franceze, printre care Le Parisien, L'Express sau Radio France, sunt inaccesibile vineri, după ce au fost vizate de un atac informatic
Hackerii au blocat accesul la site-urile publicaţiilor L'Express, 20 minutes şi Le Parisien, ale trustului Radio France, şi chiar la site-urile Mediapart, Slate, Vanity Fair şi Gamekult.
De asemenea, sunt inaccesibile site-urile unor companii precum Accor, Alinea, Thalys sau Kiloutou.
Contactat de Le Monde, L'Express a confirmat că site-ul său este inaccesibil, precizând că este o problemă de la compania care găzduieşte aceste site-uri, Oxalide. Într-un mesaj pe Twitter, Oxalide a confirmat că se confruntă cu un "incident privind infrastructura sa".
Blocarea site-urilor sugera iniţial un atac cibernetic prin blocarea serviciului, însă este puţin probabil că un astfel de atac să poată bloca toate site-urile găzduite de o companie.
Mai multe grupuri de hackeri au ameninţat recent că vor desfăşura acţiuni "de amploare" împotriva unor site-uri franceze, dar până în prezent nu a fost publicată nici o revendicare a atacului de vineri.