Atacuri "fără precedent" asupra Ucrainei. Ruşii au lansat 30 de rachete şi 4 drone în 9 ore. Ucraineni: Am doborât 29 de rachete
Război în Ucraina. Noaptea trecută ruşii au lansat al noulea atac consecutiv cu drone şi rachete de la începutul lunii mai asupra Kievului şi în mai multor regiuni ale Ucrainei. Oficiali ucraineni le-au numit atacuri ”fără precedent prin puterea, intensitatea şi varietatea lor", dar susţin că toate ţintele inamice au fost "detectate şi distruse" în capitală. Noul val de lovituri vine chiar în plină vizită a unui emisar chinez, venit pentru a negocia o soluţie politică a conflictului. Ministrul ucrainean de externe i-a spus că Ucraina nu va accepta nicio propunere ce ar presupune pierderea de teritorii sau îngheţarea conflictului.
De Redactia Observator la 18.05.2023, 11:05Noi atacuri aeriene au lovit Kievul şi mai multe regiuni din Ucraina joi în zori, într-un moment în care un emisar chinez se află în capitala ucraineană pentru a încerca să obţină o "reglementare politică" a conflictului, relatează France Presse, citat de Agerpres. "O serie de atacuri aeriene asupra Kievului - fără precedent prin puterea, intensitatea şi varietatea lor - continuă. Acesta este al nouălea atac aerian consecutiv asupra capitalei de la începutul lunii mai", a indicat administraţia civilă şi militară a Kievului într-un comunicat.
Potrivit acesteia, rachete de croazieră au fost lansate de bombardiere strategice ruse dinspre regiunea Mării Caspice, iar drone de recunoaştere au survolat apoi capitala. "Toate ţintele inamice din spaţiul aerian al Kievului au fost detectate şi distruse", au precizat autorităţile. Un incendiu s-a declanşat într-un garaj din cartierul Darniţa în urma căderii unor fragmente de rachetă, fără să facă victime, a indicat pe Telegram primarul capitalei ucrainene, Vitali Kliciko, citat de Reuters.
Ruşii au lansat 30 de rachete şi 4 drone în 9 ore. Ucraina: Am doborât 29 de rachete
Purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene ale Ucrainei, Mykola Oleschuk, a anunţat că de la ora 21:00, 17 mai, până la 05:30, 18 mai 2023, ocupanții ruși au lansat mai multe valuri de atacuri cu rachete din diferite direcții. În total, inamicul a lansat 30 de rachete de croazieră de la sol, din aer şi de pe mare.
- UK şi Germania pasează SUA decizia livrării de aeronave F-16 Ucrainei. Ministrul Pistorius: Nu avem posibilitatea...
- Explozii puternice la Kiev şi în alte 11 regiuni ucrainene, în timpul vizitei unui emisar chinez. Focarul luptelor...
- Ucraina a arestat 6 tineri care au postat imagini cu apărarea aeriană şi a blocat camere live după ce Rusia a...
- Cum au lovit ruşii un "Patriot" cu "Kinjal" la Kiev. Un oficial american spune că sistemul antiaerian a fost...
22 de rachete de croazieră Kh-101/Kh-555 au fost lansate de pe aeronave strategice: două Tu-160 și opt Tu-95. Șase rachete de croazieră Kalibr au fost lansate de pe navele din Marea Neagră. Și, de asemenea, două rachete de croazieră Iskander-K au fost lansate de pe sisteme de rachete tactice de la sol. Forțele de Apărare ale Ucrainei susţin că au distrus 29 de rachete de croazieră. Potrivit ucrainenilor, au fost doborâte și două drone de atac Shahed-136/131 și două drone de recunoaștere.
Comandamentul forţelor armate de Sud a raportat că 8 rachete au fost doborâte peste regiunea Odessa: 6 rachete de croazieră Kalibr și 2 rachete de croazieră Iskander-K. La Odessa, o persoană a fost ucisă și alte două au fost rănite în timpul unei lovituri asupra unei întreprinderi industriale. În Kiev și regiunea Kiev, toate rachetele inamice au fost doborâte, dar resturile au cauzat pagube, susţin ucrainenii.
Şeful administraţiei militare a Kievului, Serhii Popko, a declarat pe Telegram că un incendiu a izbucnit în spaţii nerezidenţiale în cartierul Desnianski, pe malul stâng al fluviului Nipru, care taie capitala ucraineană în două. El nu a oferit informaţii despre eventuale victime. În schimb, o persoană a fost ucisă şi alte două rănite în portul Odessa, de la Marea Neagră, în cursul unui atac asupra unui obiectiv industrial, conform administraţiei militare regionale.
Armata a raportat de asemenea atacuri cu "rachete de croazieră" în regiunea Vinniţa, în centrul ţării, iar media locale au semnalat explozii la Hmelniţki, la 100 de kilometri mai la vest. Aceste noi atacuri au loc în timp ce la Kiev se află un înalt responsabil chinez, Li Hui, reprezentant special pentru afaceri eurasiatice şi fost ambasador la Moscova, pentru a discuta - potrivit Beijingului - despre "reglementarea politică" a conflictului.
Ucraina nu va accepta nicio propunere de pace ce ar presupune pierderea de teritorii sau îngheţarea conflictului
Li Hui s-a întâlnit miercuri cu şeful diplomaţiei ucrainene, Dmitro Kuleba, care "'i-a explicat în detaliu principiile de restabilire a unei păci durabile şi juste bazate pe respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei", după cum a precizat Ministerul de Externe ucrainean.
Kuleba "a subliniat că Ucraina nu va accepta nicio propunere care ar implica pierderea de teritorii sau o îngheţare a conflictului", menţionează MAE ucrainean. Autorităţile de la Kiev se tem că vor fi împinse, în cele din urmă, să accepte un compromis cu Moscova şi cer returnarea tuturor teritoriilor ocupate de Rusia, inclusiv Crimeea, anexată în 2014.
O întrevedere între Li şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski este "posibilă", a indicat miercuri pentru AFP un înalt responsabil ucrainean sub rezerva anonimatului. O astfel de întâlnire ar fi o premieră între Zelenski, care încurajează Beijingul să exercite presiuni asupra preşedintelui rus Vladimir Putin, şi un înalt oficial chinez. Turneul european al emisarului chinez prevede escale în Polonia, Franţa, Germania şi Rusia.
China, un partener apropiat al Moscovei, nu a condamnat niciodată public invazia rusă. Iar prin vizita îmtreprinsă în martie la Moscova, preşedintele Xi Jinping i-a acordat un sprijin puternic în plan simbolic omologului său rus Vladimir Putin. În februarie, Beijingul a propus un plan în 12 puncte pentru a pune capăt războiului, care a fost însă privit cu scepticism de către Occident.
Vizita emisarului Chinei la Kiev intervine după un turneu european al lui Volodimir Zelenski, în cadrul căruia i s-au promis noi livrări de arme necesare pentru a lansa o contraofensivă majoră. Kievului i-au fost promise rachete antiaeriene, drone de atac, blindate şi s-au înregistrat de asemenea progrese în ceea ce priveşte livrarea de avioane de luptă occidentale, pe care europenii sunt reticenţi în a le furniza.
SUA: Un sistem Patriot a fost avariat în Ucraina
Totodată, SUA au confirmat miercuri că un sistem Patriot primit de Ucraina a fost avariat de un proiectil neidentificat, dar a rămas operaţional, în contextul în care armata rusă a susţinut marţi că a lovit mai multe lansatoare Patriot cu o "lovitură de înaltă precizie efectuată cu o racheta hipersonică Kinjal", potrivit AFP.