ATENTAT LA KABUL! Peste o tonă şi jumătate de explozibil, într-o cisternă de apă, a făcut prăpăd în cartierul ambasadelor străine (VIDEO)
Mai multe persoane aflate în Ambasada Germaniei la Kabul au fost răniţi, iar gardienii afgani au fost ucişi în explozia de miercuri dimineaţă, din capitala Afganistanului, soldată cu cel puţin 80 de morţi şi 350 de răniţi, a declarat ministrul de Externe de la Berlin, Sigmar Gabriel, citat de Reuters.
De Redactia Observator la 31.05.2017, 16:57Mai multe persoane aflate în Ambasada Germaniei la Kabul au fost rănite, iar gardienii afgani au fost ucişi în explozia de miercuri dimineaţă, din capitala Afganistanului, soldată cu cel puţin 80 de morţi şi 350 de răniţi, a declarat ministrul de Externe de la Berlin, Sigmar Gabriel, citat de Reuters.
„Sunt oameni răniţi şi în Ambasada germană, dar sunt, majoritatea, răniţi uşor”, a spus Gabriel la Berlin. „Printre morţi se numără, probabil, personal de securitate afgan care lucra la Ambasada Germaniei”, a adăugat el.
De asemenea, doi japonezi care lucrau la Ambasada ţării lor au fost răniţi.
În plus, mai multe ambasade au înregistrat pagube materiale, precum cea a Franţei, a Turciei, a Emiratelor Arabe Unite, a Indiei şi a Bulgariei.
„Explozia a fost provocată de o cisternă cu apă care conţinea peste o tonă şi jumătate de explozibili. A lăsat în urmă un crater de şapte metri adâncime”, a declarat o sursă citată de AFP sub acoperirea anonimatului.
Cisterna a fost detonată de un kamikaze.
Nicio grupare nu a revendicat deocamdată atacul, dar talibanii au respins orice implicare. De regulă gruparea nu revendică atacuri soldate cu numeroase victime în rândul civililor.
Statul Islamic a fost activ în ultima perioadă în zonă şi s-a aflat în spatele unui atentat sinucigaş ce a vizat un convoi NATO luna aceasta, în zona Ambasadei SUA din Kabul. Opt civili au fost ucişi.