Atentate Paris: Justiția belgiană prelungește arestul preventiv pentru suspecții reținuți sâmbătă
Justiția belgiană a prelungit arestul preventiv pentru Hamza Attou și Mohammed Amri, reținuți sâmbătă și bănuiți că l-au dus din Franța spre Belgia pe Salah Abdeslama
De Redactia Observator la 20.11.2015, 15:10Justiția belgiană a prelungit arestul preventiv pentru Hamza Attou și Mohammed Amri, reținuți sâmbătă și bănuiți că l-au dus din Franța spre Belgia pe Salah Abdeslama
Curtea de Apel din Bruxelles 'a prelungit cu o lună detenția celor doi suspecți care au fost privați de libertate sâmbăta trecută în cadrul dosarului referitor la atentatele de la Paris', se precizează în comunicatul Parchetului federal.
Hamza Attou (20 de ani) și Mohammed Amri (27 de ani) au fost arestați sâmbătă în cartierul Molenbeek din Bruxelles și inculpați luni pentru 'atentat terorist'. Cei doi sunt suspectați că l-au dus spre Belgia pe Salah Abdeslam sâmbătă, cu un automobil. Salah Abdeslam, al cărui frate Brahim s-a aruncat în aer pe bulevardul Voltaire din Paris, este în continuare dat în urmărire.
Avocații lor le-au declarat jurnaliștilor că, la audierea desfășurată vineri dimineață cu ușile închise, nu au cerut punerea în libertate a clienților lor.
Într-un comunicat separat, Parchetul federal anunță că, 'în cadrul anchetei privindu-l pe Hadfi Bilal, șase din cele șapte persoane reținute au fost puse în libertate după interogatorii', iar 'privarea de libertate a celei de-a șaptea persoane a fost prelungită provizoriu cu 24 de ore'.
Dosarul lui Bilal Hadfi, 20 de ani, de naționalitate franceză, dar rezident în Belgia, a fost deschis la începutul lui 2015, după plecarea jihadistului în Siria.
Șapte persoane, a căror identitate nu a fost dezvăluită, au fost arestate în dosarul privindu-l pe atentatorul sinucigaș Bilal Hadfi, în cursul a șase percheziții întreprinse la Bruxelles, mai ales în Molenbeek, considerat o placă turnantă a jihadismului european și de unde erau originari organizatorul prespus al atentatelor, Abdelhamid Abaaoud, și frații Brahim și Salah Abdeslam.
Pe lângă Molenbeek, percheziții au mai avut loc și în cartierele Uccle, Bruxelles-centre și Jette, vizând 'anturajul direct al lui Hadfi, familia și prietenii', a declarat joi pentru AFP un purtător de cuvânt al Parchetului.
O altă operațiune a fost întreprinsă în cartierul bruxellez Laeken, 'în cadrul dosarului privind atentatele de la Paris', două persoane fiind reținute pentru audiere. 'Privarea de libertate a unei persoane a fost prelungită cu 24 de ore, iar cealaltă persoană a fost eliberată', a precizat vineri Parchetul federal.