Autocar care aducea români din Marea Britanie confiscat la vama din Saarbrücken, în contul unei datorii a transportatorului de 20.000 de euro
O călătorie cu autobuzul din Marea Britanie către România a fost încheiată de vameși, în Saarbrücken, în timpul unui control pe A8 lângă Merzig.
De Cristian Ionescu la 09.09.2020, 20:54- Toți pasagerii au fost dați jos, la fel și șoferii
- Autoritățile germane ar putea scoate la licitație autocarul
Călătorii și șoferii au fost nevoiți să părăsească autobuzul, pentru că a fost confiscat, a anunțat miercuri biroul vamal principal din Saarbrücken.
Motivul: La verificarea operatorului de turism a arătat că datorează aproape 20.000 de euro impozite la biroul fiscal german.
Pasagerii și șoferii au fost cazați de compania de autobuze în hotelurile din apropiere, precizează rtl.de, citând un oficial german.
Compania de transport are acum posibilitatea de a alege dacă va deconta sumele restante la vamă sau dacă autobuzul va fi licitat pentru acoperirea datoriilor fiscale.
Oficialul german a declarat miercuri că încă nu este clar ce se va întâmpla cu autobuzul.