Autorităţile franceze au organizat 150 de raiduri în ultimele ore
Autorităţile franceze cred că cel puţin doi dintre atacatori ar fi intrat în Europa odată cu valul de imigranţi. Unul dintre atacatori a fost identificat ca fiind un francez în vârstă de 28 de ani
De Redactia Observator la 16.11.2015, 13:23Autorităţile franceze cred că cel puţin doi dintre atacatori ar fi intrat în Europa odată cu valul de imigranţi. Unul dintre atacatori a fost identificat ca fiind un francez în vârstă de 28 de ani
Dupa tragedia din capitala Franţei, anchetatorii au declanşat vânătoarea de vinovaţi. Au stabilit deja identitatea a cinci dintre atacatori. Patru dintre ei ar fi născuţi în Europa. Mai precis, în Belgia şi Franţa. Cel puţin alţi doi dintre atacatori au intrat în Europa odată cu valul de imigranţi, cred autorităţile franceze. Iar grecii confirmă scenariul.
Ahmed Almuhamed, în vârstă de 25 de ani, a fost ucis, şi el, la Bataclan. Teroristul a intrat în Europa la începutul lunii octombrie.
Belgianul Bilal Hadfi, în vârstă de 20 de ani, s-a aruncat în aer în apropiere de Stade de France. Un alt belgian, SALAH ABDESLAM, fusese oprit de poliţişti sâmbătă, lângă graniţa cu Belgia, dar a fost lăsat să plece. Fratele său, IBRAHIM ABDESLAM, ar fi participat şi el la atentate.
Iar pericolul nu a trecut, avertizează premierul francez. Guvernul ia deja în calcul câteva măsuri imediate contra islamiştilor radicali din Franţa.
În urma atacurilor sângeroase de la Paris, Franţa a lansat o serie de bombardamente asupra poziţiilor ocupate de militanţii ISIS, cei care au revendicat atentatele, din nordul Siriei.