Autorul atacurilor de la Copenhaga ar fi vrut să imite atentatele de la Paris!
Bărbatul ucis duminică de poliția daneză după ce a comis două atacuri sângeroase la Copenhaga este suspectat că a vrut să imite atentatele de la Paris din luna ianuarie, au indicat anchetatorii
De Redactia Observator la 15.02.2015, 16:53- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Bărbatul ucis duminică de poliția daneză după ce a comis două atacuri sângeroase la Copenhaga este suspectat că a vrut să imite atentatele de la Paris din luna ianuarie, au indicat anchetatorii
Poliția a refuzat să ofere informații despre identitatea bărbatului, afirmând doar că primele elemente, printre care și cele deja cunoscute despre atacator înainte de comiterea acestor atacuri soldate cu doi morți și cinci răniți, ar indica faptul că el 's-a inspirat' din ideologia unor organizații jihadiste precum Statul Islamic (SI).
"Este posibil să se fi inspirat din propaganda militantă islamistă difuzată de Statul Islamic și de alte organizații teroriste", a declarat Jens Madsen, din partea serviciilor daneze de informații (PET). El a precizat că bărbatul era cunoscut de serviciile secrete. Însă "nu avem cunoștință că ar fi fost în Siria sau Irak", a adăugat el, potrivit Agerpres.
Doi civili au murit și cinci polițiști au fost răniți în două atacuri separate: unul asupra unei sinagogi, iar altul la un eveniment de promovare a libertății de exprimare.
Șefa guvernului danez, Helle Thorning-Schmidt, a spus că atacurile, similare cu atentatul de la Paris asupra redacției publicației de satiră Charlie Hebdo, sunt de natură teroristă, potrivit Reuters. "Am simțit gustul amar al fricii și al neputinței pe care vrea să-l inducă terorismul. Dar societatea noastră a răspuns", a declarat presei Helle Thorning-Schmidt.
"Vom apăra democrația. Când este atacată comunitatea evreiască, este atacată întreaga Danemarcă", a mai spus premierul. "Nu cunoaștem motivul atacurilor, dar știm că sunt forțe care doresc să facă rău Danemarcei, să zdrobească libertatea de expresie, credința noastră în libertate. Nu ne confruntăm cu o luptă între Islam și Vest, nu este o luptă între musulmani și non-musulmani", a adăugat ea, potrivit DPA.
Un bărbat a murit într-un prim atac sâmbătă asupra unei cafenele unde se afla artistul suedez Lars Vilks, care a primit amenințări cu moartea pentru felul în care l-a portretizat pe Profetul Mohamed. Artistul suedez nu a fost rănit. Un paznic a murit într-un atac separat în cursul nopții asupra unei sinagogi din apropiere.
Poliția a prezentat o fotografie cu suspectul, îmbrăcat într-o haină de iarnă și cu o mască pe față. Nu se cunosc încă motivațiile atacatorului, despre care poliția a spus că avea asupra sa o armă automată.
După atacuri, poliția daneză a lansat o operațiune masivă de căutare, cu elicoptere și vehicule blindate, pe străzile capitalei Copenhaga. Poliția a anunțat în cursul dimineții că a împușcat mortal suspectul în apropierea unei gări în Norrebro, o zonă din apropierea locului unde s-au produs atacurile. Atacatorul ar fi deschis focul asupra polițiștilor.
Citeşte şi Atac în Danemarca: Ţinta, cel care a publicat CARICATURILE cu Mahomed