Antena LIVE

Aventurile lui Roky. Cum a reuşit un pitbull să ajungă cu trenul în Veneţia după ce stăpânul nu a vrut să-l ia în excursie cu el

Un câine de 8 luni, un Pitbull pe nume Roky, a călătorit singur cu trenul în Italia, din Portogruaro la Veneția. Pentru că stăpânul său nu l-a luat în excursie la Veneția, câinele a mers singur la gară. Aici, a luat metroul până la peronul 1, cel pe unde trec trenurile cu destinația Veneția.

De la 22.01.2024, 10:43
ilmessaggero.it

Roky merge de obicei la Veneția în compania stăpânului său, Osman Berisa, care locuiește în Portogruaro, informează Mediafax. Sâmbătă, din pură întâmplare, excursia nu era în progrm, așa că Roky, un Pitbull de 8 luni, a plecat de acasă dimineața. A ajuns la gară și aici a urcat în metroul care duce la peronul 1, pe unde trec trenurile cu destinația Veneția. A urcat apoi în tren, s-a așezat pe un scaun și și-a continuat călătoria spre Veneția.

Cum a fost recuperat de stăpânul său

O pasageră, Laura, l-a observat pe Roky în tren și a postat o fotografie pe Facebook. Postarea s-a viralizat rapid și Osman Berisa a aflat despre aventură. Roky a ajuns în Veneția câteva ore mai târziu, fără să coboare în nicio stație intermediară. A fost găsit de un ofițer al poliției feroviare, care l-a dus la un adăpost pentru câini.

Osman Berisa a fost contactat de poliție și a preluat câinele înapoi a doua zi. „A fost cu siguranță o aventură care ne-a confirmat cât de inteligenți sunt prietenii noștri cu patru picioare”, a spus acesta, conform Il Messaggero.

Ți-a plăcut acest articol?

italia venetia caine pitbull tren
Întrebarea zilei
În vacanţa de vară, preferaţi să vă lăsaţi copilul cu rudele sau la grădiniţă?

Las copilul cu rudele

Îl înscriu la grădiniţă

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Orașul din România cu parc de 20 de milioane de euro. Va avea lac, debarcader...
Fanatik.ro
Publicat 08.05.2024
Cât detergent se pune în mașina de spălat, de fapt. Greșeala pe care multe...
Fanatik.ro
Publicat 08.05.2024
Războiul viitorului: U.S. Air Force își construiește o flotă de peste 1.000...
spotmedia.ro
Publicat 07.05.2024
Medicul Vlad Ciurea spune ce greșeală fac corporatiștii în privința...
Gandul
Publicat 08.05.2024
Ce mâncăm după Paște. De ce să ne ferim de ciorbă, preferata românilor
Adevărul
Publicat 07.05.2024
Chefi la cuțite, 7 mai 2024. Alexandru Săbădeanu, cuțitul de aur al lui...
A1
Publicat 08.05.2024
Horoscopul zilei de 9 mai 2024. Leii construiesc relații noi. Află ce se...
CaTine
Publicat 08.05.2024
Cine sunt Elian Miță și Marius Ghiță, cofetarii care fac furori pe TikTok cu...
spynews.ro
Publicat 08.05.2024
„A venit iepurașul!” » Arpad Paszkany, cadou de peste 100.000 de euro pentru...
GSP
Publicat 05.05.2024
Descoperire uimitoare la bordul unei epave vechi de 1.700 de ani. „O delicatesă...
Click.ro
Publicat 07.05.2024
Una dintre „cele mai mari înșelătorii online” din lume a afectat...
Useit
Publicat 08.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Cum atragi banii în viața ta. Cât ești de norocos în funcție de data nașterii
Redacţia.ro
Publicat 07.05.2024
Luxul din „palatul de 1 miliard de euro al lui Putin”, filmare cu camera...
libertatea.ro
Publicat 07.05.2024
Nicki Minaj a arătat uimitor la Met Gala 2024. Cântăreața a purtat o rochie...
ZU
Publicat 08.05.2024
Tort Mozaic. Tort tablă de șah, spectaculos și delicios
Hello taste
Publicat 08.05.2024
Pielea uscată la copiii mici: sfaturi pentru îngrijire
Deparinti
Publicat 08.05.2024
Paradox sau normalitate: De ce a ajuns motorina să fie mai ieftină ca benzina....
ziare.com
Publicat 07.05.2024
Ce scrie presa turcă despre sezonul doi al serialul ”Golden Boy. Dragoste...
Happy
Publicat 08.05.2024
Remedii naturale împotriva sindromului de gură uscată. Cum îl poți ameliora
Medicool
Publicat 08.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024