Avionul lui Merkel, aterizare de urgenţă în drum spre G20. Suspiciuni că ar fi vorba de o "mână criminală"
Angela Merkel ratează deschiderea summitului G20 de la Buenos Aires, după ce avionul cancelarului german a fost nevoit să aterizeze de urgenţă a avionului la Koln, din cauza unei pene la sistemul electric. Surse din serviciile de securitate dezvăluie că ar putea fi vorba de o "mână criminală".
De Redactia Observator la 30.11.2018, 11:55- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Angela Merkel ratează deschiderea summitului G20 de la Buenos Aires, după ce avionul cancelarului german a fost nevoit să aterizeze de urgenţă a avionului la Koln, din cauza unei pene la sistemul electric. Surse din serviciile de securitate germană dezvăluie că ar putea fi vorba de o "mână criminală".
Avionul guvernamental de tip Airbus A340 a fost nevoit să se întoarcă din drum în timp ce se afla deasupra Olandei. Piloţii au luat decizia de a ateriza de urgenţă, pe aeroportul Koln-Bonn, din cauza unei pene grave la sistemul electric.
Potrivit cotidianului regional Rheinische Post, anchetatori examinează o eventuală pistă criminală care ar fi putut antrena aterizarea de urgenţă a Airbusului cancelarului la Koln.
Angela Merkel nu a comentat aceste informaţii.
Şefa Guvernului german, care a ajuns în noaptea de joi spre vineri la un hotel din Bonn, ar fi catalogat problemele avionului drept o ”pană gravă”, notează DPA.
Întregul sistem de comunicaţii cu solul al avinului lui Merkel a fost întrerupt, detaliază jurnaliştii de la Spiegel Online, care subliniază raritatea unui asemenea incident.
Căpitanul aeronavei, ”cel mai experimentat din echipajul” guvernamental potrivit cancelarului, a evocat ”o oprire fără precedent a sistemelor de comunicaţie”, transmite Rheinische Post.