Un băiat de 15 ani a murit după ce a sărit cu paraşuta de pe bloc. Mama băiatului a filmat tragedia
Un băiat în vârstă de 15 ani şi-a pierdut viaţa într-un tragic accident. Adolescentul a sărit cu paraşuta de pe un bloc de 14 etaje, iar mama lui a filmat totul.
De Redactia Observator la 22.04.2020, 13:13Un băiat în vârstă de 15 ani şi-a pierdut viaţa într-un tragic accident. Adolescentul a sărit cu paraşuta de pe un bloc de 14 etaje, iar mama lui a filmat totul.
Totul s-a întâmplat în oraşul Makiivka din estul Ucrainei, acolo unde Bogdan Firsov a încercat să sară de pe un bloc-turn cu paraşuta.
Tânărul încerca să facă această cascadorie pentru a putea urca apoi imaginile pe reţelele de socializare.
Numeroşi adulţi, inclusiv mama adolescentului, au filmat totul şi chiar l-au încurajat pe tânăr să sară cu paraşuta de la etajul 14 al blocului.
Cascadoria s-a transformat rapid într-o tragedie fără margini după ce paraşuta băiatului nu s-a deschis suficient de repede, iar Bogdan a căzut în gol.
Băiat mort, după ce a sărit cu paraşuta de pe bloc
Impactul cu solul, de la o înălţime de peste 40 de metri, a fost fatal pentru adolescent, notează Daily Mail.
Potrivit martorilor, mama adolescentului a suferit un şoc după ce băiatul a murit şi a rămas ore în şir la locul tragediei, chiar dacă trupul fiului ei fusese luat de autorităţi.
Un bărbat aflat la locul nenorocirii a declarat pentru presa locală că nu i-a venit să creadă ce s-a întâmplat şi că a rămas şocat de faptul că toată lumea îl încuraja pe băiat să sară de pe bloc.
'Lumea şi-a pierdut umanitatea. Nu mai există nici un fel de raţiune. Nimeni nu a sunat la Poliţie. Stăteau toţi şi filmau', a declarat bărbatul.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și