Antena LIVE

Curs valutar

Bărbat arestat la Madrid în legătură cu uciderea unui român în luna martie

Un bărbat a fost arestat în cursul zilei de luni, la Madrid, despre el bănuindu-se că a fost implicat în uciderea unui român la mijlocul lunii martie.

De la 12.05.2020, 17:11
WhatsApp
Bărbatul arestat se refugiase în propria locuință 20 minutos

Întreaga poveste a început pe 14 martie, când trupul unui român de 36 de ani a fost găsit fără suflare și într-o baltă de sânge într-o casă din apropiere de centrul Madridului.

Conform 20 minutos, alături de trupul românului, în casa respectivă a fost găsit și un spaniol de 61 de ani.

Acesta a fost arestat deja pentru uciderea românului, deși a negat în permanență comiterea unei asemenea fapte.

La momentul respectiv s-a vehiculat scenariul conform căruia spaniolul de 61 de ani și românul de 36 de ani ar fi implicați într-o relație intimă.

Spaniolul le-a spus agenților de poliție că, în urma unei discuții violente, ar fi vrut să pună capăt relației cu românul. Din acest motiv, românul și-ar fi provocat singur rănile care i-au fost fatale.

Polițiștii nu au crezut scenariul respectiv astfel că l-au arestat pe spaniolul de 61 de ani.

Între timp, însă, ancheta a continuat și i-a dus pe polițiști către un alt bărbat a cărui identitate și naționalitate nu au fost date publicității.

Acesta este bănuit că l-a ajutat pe spaniolul de 61 de ani să-l ucidă pe român.

Bărbatul a fost ridicat de polițiști, încătușat și, în cele din urmă, încarcerat într-una dintre cele mai cunoscute închisori din Madrid.

În timpul percheziției domiciliare, polițiștii ar fi descoperit un cuțit conceput artizanal și care ar fi fost utilizat în uciderea românului.

Cristi Ioniţă

Născut în '82, îndrăgostit de sport din '83, Cristi Ioniţă a început să lucreze în presă încă din clasa a X-a, când scria ştiri din sport pentru Uniplus Radio. ...

barbat madrid relatie roman spania ucidere
Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025