Un bărbat din New York a scăpat complet nevătămat, după ce un tren a trecut peste el, la metrou
Un bărbat fără adăpost, în vârstă de 68 de ani, a supravieţuit în mod miraculos fără nicio zgârietură, după ce un tren a trecut peste el. Bărbatul căzuse pe şine, la un metrou din New York City. Omul încerca să recupereze o pungă cu mâncare pe care un prieten o aruncase.
De Redactia Observator la 06.01.2019, 15:56Un bărbat fără adăpost, în vârstă de 68 de ani, a supravieţuit în mod miraculos fără nicio zgârietură, după ce un tren a trecut peste el. Bărbatul căzuse pe şine, la un metrou din New York City. Omul încerca să recupereze o pungă cu mâncare pe care un prieten o aruncase.
Acesta era pe peronul opus, iar când a aruncat-o, punga nu a reuşit să ajungă la capătul celălalt şi a căzut pe şine. Bărbatul a coborât atunci după ea, dar la urcare şi-a scăpat pantoful şi a rămas blocat. Când trenul a venit, acesta s-a ghemuitîntre linii sperând să scape cu viaţă. Şi a scăpat.
Omul, rămas neidentificat a căzut pe piste, după ce a sărit să recupereze o plasă de mâncare scăpată, au declarat mai mulţi martori. În timp ce trenul se apropia cu viteză, bărbatul s-a ghemuit între şine, iar acesta a trecut peste el.
Nimeni nu credea că bărbatul a supravieţuit, dar miracolul s-a produs. Nicio zgârietură.
Punga de mâncare pentru care şi-a riscat omul viaţa era plină cu roez, fasole şi somn. Petro Cruz, în vârstă de 60 de ani a fost persoana care a încercat să arunce punga de mâncare omului blocat între peroane.
“A încercat să sară în jos şi să ia mâncarea, dar apoi a căzut” a povestit acesta. “ Am sărit după el, dar nu am putut să îl trag de acolo”.
Neputând să îl ajute în acel moment, Cruz a încercat să facă semne trenului să se oprească, dar fără folos.
“I-am spus: Stai sub tren! A fost noroc că a reuşit să se strecoare fix cât să nu fie atins.” a pvoestit prietenul său.
Mai multe persoane au sărit în ajutorul său, încercând să îl scoată. “Toţi s-au grăbit acolo” a povestit James Agyeman, un tânăr de 23 de ani. “Am fost foarte speriat. Toţi am încercat să-i semnalăm conductorului situaţia, dar era prea aproape”.
După mai multe apeluri de urgenţă, salvatorii au venit şi au găsit bărbatul blocat între pistă şi tren. După ce a fost scos, acesta a plecat pe picioarele sale, fără nicio zgârietură, ci doar cu o imensă sperietură, conform autorităţilor.