Antena LIVE

Curs valutar

Doi bătrâni au murit ţinându-se de mână, la doar câteva minute distanţă: "Paşnic. Împreună. Cum şi-ar fi dorit"

Povestea unor bătrâni care şi-au dat ultima suflare, împreună, a înduioşat o lume întreagă. Ţinându-se de mână, privindu-se. Aşa s-a încheiat o iubire pământeană care a trecut graniţele omenirii spre lumea veşnică.

De la 17.03.2019, 17:00
WhatsApp
Galerie (2)
Mama Amandei era bolnavă de Alzheimer, în stadiu avansat Amanda Patwell

Povestea unor bătrâni care şi-au dat ultima suflare, împreună, a înduioşat o lume întreagă. Ţinându-se de mână, privindu-se. Aşa s-a încheiat o iubire pământeană care a trecut graniţele omenirii spre lumea veşnică. Au trăit alături mai bine de 70 de ani şi au decis să plece în acelaşi timp în lumea de dincolo. 

"Abia acum o săptămână, într-o dimineață australiană, am intrat în biserica mică, unde familia mea obişnuia să meargă să se închine timp de câteva decenii. În faţa mea, la altarul modest era Părintele Petru. Lângă el erau două sicrie" a povestit Amanda Platell, fiica acestora.

Norma June Platell, în vârstă de 90 de ani, și Francis Ernest Platell, în vârstă de 92 de ani, au murit unul după altul. Nu în zile, ore, ci în minute.

"Știam instantaneu care dintre ele era mama. Era sicriul mai mic. Chiar și în cei mai buni pantofi de duminică, abia ajungea la 1.62 metri.

Tata avea 1.80 de metri și era mereu figura protectivă alături de ea. Sicriul său era în stânga. Dacă este posibil ca o inimă să se rupă, a mea a făcut-o în acel moment, văzându-i împreună pentru ultima dată, așa cum au fost de mai bine de 70 de ani.

Se spune că o înmormântare aduce apropiere. Pentru mine, un rezervor de durere a izbucnit dintr-o dată. Singurul confort a fost gândul că, chiar și atunci când au murit, au murit împreună" a spus Amanda.

 

Împreună au fost încă din tinereţe. Ea avea 20 de ani, iar el 22 când s-au căsătorit. O iubire pură şi o poveste de viaţă parcă desprinsă din filme. 

"Mama era pe dreapta și tata în stânga, așa cum dormeau întotdeauna în patul pe care ea l-a cumpărat pentru el, ca un cadou de nuntă, din salariu.

Cred că Dumnezeu le-a dat o mână de ajutor în a le oferi cea mai frumoasă trecere de la această lume la alta".

În noaptea de 6 ianuarie, la orele 11.45, asistenta care îi îngrijea îşi făcea turele. Ei nu numai că împărţeau o cameră, îşi împărţeau şi paturile, ţinându-se aproape pentru a se putea ţine de mână.

"Mama respira neobișnuit. Tata era neliniștit. Asistenta le-a spus că va reveni în zece minute pentru a-i verifica. În acele minute scurte, amândoi au murit. Paşnic. Împreună. Cum şi-ar fi dorit" a mai povestit Amanda. 

Mama Amandei era bolnavă de Alzheimer, în stadiu avansat.  Doctorii chiar spuseseră că nu va trece de perioada Crăciunului, însă bătrâna a mai rezistat un timp. Pierduse puterea de exprimare, iar ultimele cuvinte pe care le-a rostit au fost “soţul meu”.

Bătrânul a încercat să o îngrijească acasă, dar bătrâneţea îşi spunea de asemenea cuvântul, iar el cu greu mai făcea faţă activităţilor: să o spele, să o îmbrace, să o hrănească. Dar o iubea mult şi ar fi făcut totul pentru ea. 

Conform Daily Mail, nici medicul nu a putut deduce cine a murit mai întâi. Certificatele lor de deces şi calendarul trecerii lor în neființă, rămas în baza de date a spitalului, sunt identice.

Larisa Andreescu

Larisa Elena Andreescu face parte din echipa Observator de peste 7 ani şi este în prezent Editor de Content pentru site-ul observatornews.ro. ...

batrani moarte spital alzheimer
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024