Antena LIVE

Curs valutar

Joe Biden desecretizează informaţiile despre originea pandemiei Covid-19. "Trebuie să mergem până la capăt"

Preşedintele american Joe Biden a promulgat o lege care permite declasificarea documentelor cu privire la originea pandemiei Covid-19, care a apărut în China la sfârşitul lui 2019, potrivit AFP.

De la 21.03.2023, 11:57
WhatsApp
Biden declasifică informaţiile despre originea pandemiei covid-19 Profimedia Images

”Trebuie să mergem până la capăt în privinţa originii pandemiei covid-19, pentru a ne asigura că ştim să prevenim mai bine pandemiile viitoare”, a declarat Joe Biden luni. ”Administraţia mea va declasifica şi va publica cât mai multe informaţii”, respectând totodată ”securitatea naţională”, a dat el asigurări.

Acest text, iniţiat de către opoziţia republicană, s-a bucurat de un consens masiv în rândul democraţilor - şi a fost adoptat în unanimitate în Camera Reprezenţailor, în care republicanii sunt majoritari. Acest lucru este cu atât mai remarcabil cu cât pandemia a adâncit clivaje între partide extrem de profunde în Statele Unite - indiferent că este vorba despre vacinare, de exemplu, sau de măsuri de prevenţie.

Directorul poliţiei federale (FBI) Christopher Wray aprecia recent că un accident de laborator la Wuhan, în China, se află ”foarte probabil” la originea pandemiei covid-19, la puţin timp după ce Departamentul Energiei a avansat o ipoteză asemănătoare.

Acest lucru a determinat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) să le ceară americanilor să împărtăşească informaţiile pe care le deţin în acest sens. Comunitatea ştiinţifică rămâne împărţită între susţinătorii ipotezei unei transmiteri printr-un animal intermediar şi cei care apără teza unei scăpări dintr-un laborator din Wuhan.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

pandemie coronavirus joe biden
Întrebarea zilei
Aveţi adăpost de protecţie civilă în blocul în care locuiţi?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025