Blindate marcate cu ”Z” au intrat în Ucraina. Soldații ucraineni ar fi îndemnați să-și deseneze același semn pe uniforme dacă trec în tabăra adversă
Forţe terestre ruse au intrat în Ucraina, din Crimeea anexată, anunţă joi grăniceri ucraineni, după ce Moscova a lansat o operaţiune militară în Ucraina, relatează AFP.
De Redactia Observator la 24.02.2022, 11:32”Vehicule militare ruse, inclusiv blindate, au încălcat frontiera în regiunile Cernihiv (nord, la frontiera cu Belarus), Sumi (nord-est, la frontiera cu Rusia), Lugansk şi Harkov (est, la frontiera cu Rusia)”, pe podul dintre peninsulă şi Ucraina continentală, anunţă grăniceri, care publică o înregistrare video în care apar vehcule marcate cu litera ”Z”.
La începutul sătpămânii au fost observate sute de astfel de tancuri şi blindate în drum spre Ucraina. Potrivit unor experţi militari, soldații ruși și-ar fi marcat vehiculele pentru a le deosebi de cele ale inamicilor, o practică folosită de aliați, în cel De-al Doilea Război Mondial, pentru a preveni militarii să deschidă focul asupra forțelor aliate.
Pe rețelele sociale ar circula un mesaj prin care soldații ucrineni sunt îndemnați să-şi deseneze litera "Z" pe uniforme, ca semn că și-au abandonat pozițiile și au trecut de partea rușilor, susține analistul militar Dmitri Alperovitch. Teoria nu este confirmată oficial. Alte voci susțin că este vorba de o diversiune pentru a-i prinde pe picior greșit pe ucraineni.