BMW condus de un român, impact teribil cu un VW Golf în Italia. Un tânăr de 26 de ani a murit pe loc (Video)
Tragedie în Italia, pe un drum din Villorba, o comună din provincia Treviso, regiunea Veneto, Italia. Un tânăr de 26 de ani a murit pe loc, după ce mașina în care se afla a fost spulberată de un BMW condus de un român.
De Veronica Micu la 11.10.2020, 14:47- În urma impactului teribil, ambele autoturisme au ajuns în șanț, iar pentru unul dintre tinerii care se aflau în Golf nu s-a mai putut face nimic.
- Polițiștii italieni încă examinează dinamica accidentului.
Nenorocirea a avut loc vinerii noapte, după ora 22.00.
Francesco Nardi, un tânăr italian în vârstă de 26 de ani, a murit pe loc, iar prietenul lui a ajuns în stare gravă la spital, după ce mașina în care se aflau, un VW Golf, a fost spulberată de un BMW condus de un român.
Potrivit publicației italiene Il Gazzettino, care a și publicat imagini de la locul tragediei, cele două mașini s-au ciocnit frontal.
În urma impactului teribil, ambele autoturisme au ajuns în șanț, iar pentru unul dintre tinerii care se aflau în Golf nu s-a mai putut face nimic.
Francesco Nerdi a fost pronunțat decedat la locul tragediei.
Polițiștii italieni încă examinează dinamica accidentului.
Martorii spun, însă, că BMW-ul condus de M.G, un tânăr de 35 de ani din România, circula dinspre Treviso și se îndrepta spre Spresiano.
Șoferul român a coborât din mașină pe picioare și a refuzat internarea
Golful condus de D.Z., 21 de ani, venea dinspre Spresiano, a virat spre stânga, moment în care a fost spulberat de mașina românului.
"A fost groaznic. Eram în bar când am auzit o bubuitură puternică. În acel moment, s-a făcut liniște în cameră. Apoi am ieșit și am văzut dezastrul. Pompierii l-au scos pe băiat din mașină, iar paramedicii au încercat să-l readucă la viață. Apoi, am văzut cum l-au acoperit cu un cearșaf", a declarat un martor pentru Il Gazzettino.
Șoferul BMW-ului, M.G., un român în vârstă de 35 de ani, a coborât din mașină pe picioare lui și a refuzat internarea.
A fost rănit, însă viața lui nu este în pericol.
Carabinierii au declanșat o investigație în acest caz și fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la producerea tragediei.
Citește și:Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și