Antena LIVE

Curs valutar

Boris Johnson solicită oficial la Bruxelles amânarea Brexit, dar cere UE să refuze

Premierul Marii Britanii a trimis scrisoarea în care cere UE amânarea Brexit-ului, așa cum l-a obligat Parlamentul. Boris Johnson a trimis însă la Bruxelles și o a doua scrisoare, în care cere UE să îl refuze, pentru că o amânare ar fi o greșeală.

De la 20.10.2019, 02:20
WhatsApp
Boris Johnson a cerut UE ca Brexit să fie amânat, dar a cerut în altă scrisoare ca amânarea să fie respinsă Profimedia

Premierul Marii Britanii a trimis scrisoarea în care cere UE amânarea Brexit-ului, așa cum l-a obligat Parlamentul. Boris Johnson a trimis însă la Bruxelles și o a doua scrisoare, în care cere UE să îl refuze, pentru că o amânare ar fi o greșeală.

Obligat de parlamentul britanic ca, până sâmbătă la ora locală 23.00, să ceară UE amânarea Brexit-ului până în ianuarie 2020, premierul s-a conformat.

Ce conțin scrisorile lui Boris Johnson

Potrivit BBC, Boris Johnson a trimis o scrisoare la Bruxelles, în care a cerut o prelungire cu 3 luni pentru ieșirea Marii Britanii din UE. Însă scrisoarea, care e adresată Președintelui Consiliului European Donald Tusk, nu a fost semnată de Boris Johnson.

Conform Sky News, Premierul britanic i-a trimis lui Tusk și o a doua scrisoare, în care, practic, el cere europenilor să îi respingă solicitarea din prima scrisoare.

Boris Johnson explică astfel Uniunii Europene că amânarea Brexit-ului ar fi o greșeală. De asemenea, el face apel către liderii UE să ceară parlamentarilor britanici să-și revizuiască poziția și să voteze acordul pentru Brexit fără alte întârzieri. Spre deosebire de prima, această a doua scrisoare are semnătura lui Boris Johnson.

Fragmente din a doua scrisoare a lui Boris Johnson:

”Deși am preferat să fie un alt rezultat astăzi, Guvernul va continua procesul de ratificare și va introduce legislația necesară la începutul săptămânii viitoare. Rămân încrezător că vom finaliza procesul până la 31 octombrie.”

”În timp ce Consiliul European are posibilitatea de a da curs cererii mandatate de Parlament sau să ofere un alt termen pentru Brexit, am menționat încă de când am devenit Prim-Ministru că o nouă amânare va afecta interesele Marii Britanii și ale partenerilor noștri din UE, dar și relația bilaterală.

”Trebuie să aducem acest proces la final, ca să putem trece la următoarea etapă și să construim noua noastră relație pe fundamentul îndelungatei noastre istorii ca vecini și prieteni pe acest continent”.

Cele două scrisori au fost însoțite și de o notă din partea reprezentantului Marii Britanii la Bruxelles, Sir Tim Barrow, în care explică faptul că prima scrisoare este în conformitate cu legea, așa cum a decis Parlamentul.

BBC spune că, sâmbătă seară, Boris Johnson a sunat câțiva lideri europeni, inclusiv pe Donald Tusk, și le-a spus că scrisoarea de amânare ”este a Parlamentului, nu a mea”.

Ce au spus europenii

Pe Twitter, Președintele Consiliului European a confirmat că a primit cererea de amânare a Brexit-ului.

Donald Tusk nu a dat alte detalii, ci doar a precizat că va începe consultările cu liderii europeni, pentru a stabili cum să reacționeze.

Cum s-a ajuns aici

Pentru premierul britanic, ziua de sâmbătă, căreia i s-a spus, de altfel, Supersâmbăta, ar fi trebuit să tranșeze decisiv soarta Brexit-ului. Camera Comunelor a fost reunită într-o ședință extraordinară de weekend, prima după 1982, în care urma să fie supus la vot acordul pentru ieșirea Marii Britanii din UE. Deznodământul a fost însă cu totul altul.

În loc să voteze acordul, parlamentarii britanici au dat prioritate unui amendament introdus de un deputat independent, fost conservator și coleg de partid cu Boris Johnson. În amendament, Sir Oliver Letwin a propus ca acordul pentru Brexit să nu fie votat până când nu va fi implementată legislația necesară ca acesta să funcționeze.

Amendamentul Letwin a fost supus votului și a fost aprobat cu 322 de voturi pentru și 306 împotrivă. Automat, votul pe acord a fost amânat, pentru că Boris Johnson trebuie să vină mai întâi cu pachetul legislativ pentru implementarea Brexit-ului.

Mai mult, conform unei legi numite Benn Act, 19 octombrie era ultima zi în care putea fi aprobat un acord între Marea Britanie și UE, care să permită un Brexit pe 31 octombrie. Învins de parlament în așa-zisa Supersâmbătă, Boris Johnson s-a trezit și în situația de a fi obligat ceară UE amânarea Brexit-ului.

De ce a trimis Boris Johnson două scrisori

Ca să nu încalce legea, Boris Johnson a trimis scrisoarea către Donald Tusk, cerând amânarea Brexit până la 31 ianuarie 2020, ora 23.00 GMT (adică 1 februarie, ora 01.00 în România).

În ciuda înfrângerii suferite cu amendamentul Letwin, care i-a amânat votarea acordului pentru Brexit în Parlament, premierul britanic rămâne convins că ieșirea țării din UE trebuie să fie, în continuare, pe 31 octombrie.

Imediat după aprobarea amendamentului, Boris Johson a spus sfidător parlamentarilor că nu va negocia o nouă amânare cu UE. Premierul a anunțat că va veni la începutul săptămânii viitoare cu pachetul de legi necesare pentru implementarea acordului pentru Brexit. Apoi, imediat, va cere din nou vot pe acord, pentru ca Marea Britanie să iasă din UE pe 31 octombrie.

”Nu voi negocia nicio amânare cu Uniunea Europeană. Și nici legea nu mă obligă să fac asta. Voi spune prietenilor și colegilor noștri din UE exact ce am spus tuturor în ultimele 88 de zile de când sunt prim ministru – că o nouă amânare nu este bună pentru această țară, nu este bună pentru Uniunea Europeană și nu este bună pentru democrație”, a spus Boris Johnson în Camera Comunelor.

Varianta unui nou termen pentru Brexit pare să întâmpine opoziție și în UE. Președintele Franței, Emmanuel Macron, a transmis într-o conversație telefonică purtată cu Boris Johnson că ”o amânare nu va fi în interesul nimănui”.

- Acest articol a fost actualizat -

Cristian Toteştean
brexit boris johnson marea britanie uniunea europeana
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024