Premierul britanic Boris Johnson, umilit la o vizită oficială în Luxemburg
O vizită oficială la Luxemburg s-a încheiat umilitor pentru premierul britanic Boris Johnson. Un grup zgomotos de protestatari l-a obligat să renunţe la o conferinţă de presă comună cu prim-ministrul ţării gazdă.
De Redactia Observator la 17.09.2019, 11:19O vizită oficială la Luxemburg s-a încheiat umilitor pentru premierul britanic Boris Johnson. Un grup zgomotos de protestatari l-a obligat să renunţe la o conferinţă de presă comună cu prim-ministrul ţării gazdă. La Luxemburg, Johnson a avut şi prima întâlnire, de la preluarea funcţiei, cu preşedintele Comisiei Europene. Dar acesta nu i-a dat speranţe că acordul cu privire la Brexit ar putea fi renegociat.
Boris Johnson a fost întâmpinat cu huiduieli şi lozinci ostile la fiecare ieşire în public, în Luxemburg. Manifestanţii nu erau prea numeroşi dar făceau atâta zgomot încât Johnson l-a lăsat pe premierul ţării gazdă singur în faţa ziariştilor, după convorbirea pe care au avut-o.
Ironic dar ferm, premierul Marelui Ducat a subliniat că este datoria lui Johnson să găsească o soluţie pentru încheierea unui acord cu Uniunea Europeană până la 31 octombrie, actualul termen al Brexitului.
Xavier Bettel: Acum, totul depinde de dl Johnson. Viitorul tuturor cetăţenilor britanici şi al tuturor cetăţenilor UE care trăiesc în Marea Britanie este în mâinile sale.
La adăpost de protestatari, în sediul ambasadei britanice, Boris Johnson a minimalizat absenţa sa de la conferinţa de presă.
Boris Johnson: Cred că era clar că urma să fie mult zgomot şi cred că declaraţiile noastre ar fi fost acoperite, dar mă bucur să vorbesc cu voi.
Premierul britanic s-a declarat convins că va ajunge la un acord cu europenii dar a adăugat că Marea Britanie va ieşi, în orice caz, din Uniune la 31 octombrie.
Boris Johnson: Aşa cum nu voi obosi niciodată să vă spun, dacă nu putem încheia un acord la timp, şi fireşte că dorim să muncim din greu pentru asta, dar dacă totuşi nu reuşim, atunci vom avea grijă să ieşim la 31 octombrie, cu sau fără acord.
Scopul vizitei la Luxemburg a fost întâlnirea cu Jean-Claude Juncker. Dar discuţia, care a avut loc la un restaurant renumit, nu a adus niciun rezultat concret.
Strategia lui Johnson este examinată la Curtea Supremă din Londra. Magistraţii se vor pronunţa asupra deciziei premierului de a suspenda lucrările Parlamentului pentru a preveni noi dezbateri pe tema Brexitului.
Parlamentul a reuşit, totuşi, să adopte o lege care impune amânarea Brexitului dacă nu se ajunge la un acord până la 31 octombrie. Johnson pretinde că va respecta legea dar nu va cere, în niciun caz, o amânare, ceea ce l-ar putea aduce chiar pe el în faţa instanţei.