Bucătarul personal al lui Barack Obama, scos mort dintr-un lac. Tragedia a avut loc lângă reşedinţa fostului preşedinte al SUA
Bucătarul personal al fostului președinte Barack Obama a murit în timp ce se dădea cu un paddle board lângă reședința familiei Martha’s Vineyard, au declarat luni poliția de stat și familia Obama.
De Redactia Observator la 25.07.2023, 09:21Bucătarul personal al fostului președinte Barack Obama, Tafari Campbell, în vârstă de 45 de ani, a fost găsit mort în urma unui incident petrecut pe un lac din Martha's Vineyard. Tafari a dispărut în jurul orei 19:45 duminică, pe Edgartown Great Pond, a declarat poliția din Massachusetts.
S-ar fi înecat în timp se dădea cu paddle board, în apropierea unei case deținute de familia Obama, relatează Reuters. Scafandrii au scos trupul neînsufleţit din apă luni, în jurul orei 10 dimineaţa, după ce l-au găsit la 30 de metri distanţă de ţărm şi aproximativ 2 metri şi jumătate adâncime în apă, potrivit Today.
Bărbatul a lucrat ca bucătar la Casa Albă pentru familia Obama
El fusese bucătar secundar la Casa Albă și venise să lucreze pentru familie după ce Obama și-a încheiat al doilea mandat în 2016, au precizat luni, într-un comunicat, fostul președinte și soția sa, Michelle Obama.
"Tafari a fost un membru iubit al familiei noastre", au spus soții Obama într-o declarație comună. "Era creativ și pasionat de mâncare și de capacitatea acesteia de a aduce oamenii împreună. În anii care au urmat, am ajuns să-l cunoaștem ca pe o persoană caldă, amuzantă și extraordinar de bună, care ne-a făcut viețile tuturor un pic mai luminoase."
Când familia a părăsit Casa Albă, i-au cerut lui Campbell să rămână cu ei, iar el a fost de acord, au spus Obama.
"El a făcut parte din viețile noastre de atunci, iar inimile noastre sunt frânte de vestea că a plecat", au spus aceștia în declarație. "Astăzi ne alăturăm tuturor celor care l-au cunoscut și l-au iubit pe Tafari – în special soția lui Sherise și gemenii lor, Xavier și Savin – pentru a jeli pierderea unui bărbat cu adevărat minunat".
În momentul morții sale, Campbell, care locuia în Dumfries, Virginia, se afla în vizită la Martha's Vineyard, dar familia Obama nu era prezentă, a precizat poliția statului Massachusetts.
Moartea sa este investigată de autorități, a precizat poliția.