Câinii celebrei Lady Gaga, furați după un atac armat, au fost găsiţi. Tâlharii sunt în continuare căutaţi de poliţie
Cei doi buldogi francezi ai cântăreţei Lady Gaga, furaţi miercuri noapte după ce persoana care îi plimba a fost împuşcată în apropiere de Sunset Boulevard, în West Hollywood, au fost găsiţi în siguranţă, a confirmat pentru ABC News reprezentanţii Departamentul de Poliție din Los Angeles.
De Veronica Micu la 27.02.2021, 07:18O femeie, care nu ar fi implicată în răpire, a găsit patrupezii, pe care i-a dus apoi la poliţie, anunţă publicaţia ABC News.
Atacatorii nu au fost prinși și sunt căutați în continuare, potrivit poliției.
Momentul atacului armat şi al răpirii câinilor a fost filmat
Câinii celebrei Lady Gaga au fost furaţi, miercuri noapte, în apropiere de Sunset Boulevard, în West Hollywood, un cartier în care locuiesc multe vedete.
Angajatul artistei tocmai ieşise cu trei dintre căţeii acesteia la plimbarea de seară, când o maşină s-a oprit lângă el. Doi bărbaţi au coborât şi au încercat să îi smulgă câinii din mâini.
Pentru că nu a vrut să le dea drumul, atacatorii au scos un pistol semiautomat şi l-au împuşcat.
Televiziunile americane au făcut publică înregistrarea cu momentul în care este împuşcat bărbatul. Vă avertizăm! Urmează imagini care vă pot afecta emoţional!
După ce l-au împuşcat, tâlharii s-au făcut nevăzuţi cu doi dintre câinii lui Lady Gaga, Koji şi Gustav, doi buldogi francezi pe care vedeta îi are de câţiva ani.
Asia a reuşit să se salveze şi s-a refugiat la pieptul celui care avea grijă de ea.
Aici au găsit-o echipajele de salvare.
Angajatul lui Lady Gaga a fost transportat în stare gravă la spital. Medicii au reuşit să îl stabilizeze şi s-ar afla acum în afara oricărui pericol.
Buldogii francezi sunt o rasă de câini la modă în acest moment, mai ales printre vedete. Preţul unui exemplar este în medie de 2.000 de dolari, dar poate ajunge şi la 10.000 de dolari, dacă provine din părinţi premiaţi la competiţiile canine.