Antena LIVE

Curs valutar

Camera unui soldat francez, intactă de 100 de ani

Camera lui Hubert Rochereau, un soldat francez din timpul Primului Război Mondial, a rămas neatinsă de 96 de ani, conform dorinţei pe care au avut-o în acest sens părintii lui. Familia Rochereau a decis ca pentru următorii 500 de ani camera în care a trăit Hubert să rămână intactă

De la 15.10.2014, 14:03
WhatsApp
Vezi și:

Camera lui Hubert Rochereau, un soldat francez din timpul Primului Război Mondial, a rămas neatinsă de 96 de ani, conform dorinţei pe care au avut-o în acest sens părintii lui. Familia Rochereau a decis ca pentru următorii 500 de ani camera în care a trăit Hubert să rămână intactă

Deşi părinţii soldatului francez s-au mutat din respectiva zonă, dorinţa lor a fost transmisă noilor proprietari ai casei, aceştia fiind de acord să nu umble deloc în camera lui Hubert.

Chiar şi astăzi, după 96 de ani de la moartea sa, în camera soldatului francez pot fi observate colecţia de pistoale, sabia şi casca de scrimă, mai multe fotografii, precum şi un sacou militar.

Născut în 1896, Hubert Rochereau a fost sublocotenent în Primul Război Mondial, acesta murind la vârsta de 22 de ani, în timpul unei lupte pe teritoriul belgian.

Părinţii soldatului au păstrat camera sa intactă, chiar din ziua în care a plecat pe front. Mai mult decât atât, aceştia au stipulat în contractul de vânzare-cumparare a locuinţei ca viitorii proprietari ai casei să nu umble în camera fiului lor pentru următorii 500 de ani.

„Această clauză nu are niciun temei legal, dar vom continua să respectăm dorinţa părinţilor lui Hubert Rochereau", au spus actualii proprietari.

Pentru sacrificiul său, Hubert Rochereau a primit postum ordinul „Croix de guerre" , precum şi „Legiunea de onoare", cea mai înaltă distincţie militară franceză.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

camera extern
Întrebarea zilei
Credeţi că problema urşilor ar putea alunga turiştii străini din România?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Clădirea mamut din București care se transformă. A fost abandonată și furată...
Fanatik.ro
Publicat 03.04.2025
Meteorologii ACCUWEATHER au modificat prognoza: Orașele din România în care...
Gandul
Publicat 27.03.2025
Cum se poate schimba clasamentul din sondajele pentru alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 03.04.2025
Cine este Andy Van de Gucht, cuțitul de aur al lui Chef Richard Abou Zaki de la...
A1
Publicat 03.04.2025
Horoscopul zilei de 10 aprilie 2025. Taurii trebuie să fie atenți la ce se...
CaTine
Publicat 09.04.2025
Horoscop duminică, 30 martie 2025: Racii vor lua decizii importante
spynews.ro
Publicat 30.03.2025
Ariana Grande lansează 'Eternal Sunshine Deluxe: Brighter Days Ahead', cu șase...
Kudika
Publicat 03.04.2025
Andy Murray, mesaj amuzant pentru Lionel Messi: „L-am întrebat dacă poate...
GSP
Publicat 30.03.2025
Ai un IQ fantastic dacă răspunzi corect în 7 secunde. Unde este pasărea?
Click.ro
Publicat 03.04.2025
Primul sistem de operare creat de Bill Gates și Paul Allen poate fi descărcat de...
Useit
Publicat 09.04.2025
O afacere Hi-Q! Pilotul Mihai Sturzu deschide prima tabără de aviație pentru...
Money.ro
Publicat 26.03.2025
Ce nume se vehiculează să preia rolul lui Călin Georgescu. ANALIZĂ
libertatea.ro
Publicat 10.03.2025
Sean „Diddy” Combs a fost citat într-un nou proces. Un fotograf a susținut...
ZU
Publicat 30.03.2025
Piure de cartofi cu sos de leurdă. Rețetă savuroasă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 09.04.2025
Ce este „încărcătura mentală a mamelor”. Se vorbește prea puțin...
Deparinti
Publicat 30.03.2025
Jaqueline Bracamontes a leșinat în urma unei diete stricte. Ce s-a întâmplat...
Happy
Publicat 26.03.2025
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim...
BZI
Publicat 13.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Uleiul de rapiță: proprietăți, beneficii și riscuri
Medicool
Publicat 03.04.2025