Casa unor români, complet distrusă de incendiul uriaș din California, care a ucis 74 de oameni
Cel puţin 74 de morţi şi peste 1.000 de dispăruţi. E bilanţul negru al celui mai grav incendiu de vegetaţie din istoria Californiei. Printre miile de sinistraţi se află şi mulţi români care au văzut cu proprii ochi cum agoniseala de-o viaţă e distrusă în doar câteva ore.
De Redactia Observator la 17.11.2018, 22:09Cel puţin 74 de morţi şi peste 1.000 de dispăruţi. E bilanţul negru al celui mai grav incendiu de vegetaţie din istoria Californiei. Printre miile de sinistraţi se află şi mulţi români care au văzut cu proprii ochi cum agoniseala de-o viaţă e distrusă în doar câteva ore.
O casă pusă la pământ. E locul în care Elena şi Emilian, doi români stabiliţi peste Ocean, au trăit în ultimii ani. Îşi ridicaseră locuinţa în apropiere de oraşul Paradise. Acum, e iadul pe pământ. Printre ruine mai umblă doar animalele sălbatice în căutare de hrană.
Contactată de reporterii Observator, Elena povesteşte că se afla acasă, în momentul în care focul a ajuns aproape. Avea piciorul fracturat şi nu se putea deplasa singură. Fiica ei fost cea care a salvat-o. Prieteni, rude şi membri ai comunităţii distruse de incendiu au strâns bani pentru a ajuta familia de români. Pe pagina de strângere de fonduri, românca le-a mărturisit celor care o ajută că a pierdut amintiri preţioase.
"Sunt în stare de şoc. Nu mai ştiu cine sunt, de ce mai sunt în viaţă. Am pierdut totul. Toate amintirile din întreaga lume, începând cu oraşul meu natal, tot ceea ce am cumpărat că să ne amintească de cultura noastră, de prieteni, de familia din România", spune Elena Buzatu.
La fel ca ea, mulţi dintre localnici au scăpat ca prin minune din calea flăcărilor ucigaşe. O mamă şi bebeluşul ei abia născut au fost evacuaţi cu doar câteva momente înainte ca întregul spital să fie înconjurat de foc.
”Ne-au anunţat prin interfon, trebuie să evacuăm spitalul. Toţi pacienţii trebuie mutaţi”, spune femeia.
Ambulanţa în care au fost urcaţi a fost surprinsă şi ea de incendiu. Şi a început pur şi simplu să se topească pe şosea.
Salvarea a venit din partea unui localnic, care i-a dus într-o clădire încă neatinsă de foc. Au urmat ore întregi în care, sub îndrumarea unui pompier, medicii şi asistentele s-au luptat din răsputeri să ţină incendiul departe de locuinţa în care se refugiaseră mama şi bebeluşul.
Numărul celor dispăruţi e covârşitor. Sunt peste 1.000 de persoane despre care nu se mai ştie nimic de zile întregi.
Autorităţile din California avertizează acum şi asupra numărului mare de sinistraţi nevoiţi, în pragul iernii, să locuiască în corturi.