Șofer român de TIR, forțat să stea izolat în cabină, în Ungaria: "Dacă mă mișc, au spus că mă arestează"
Cătălin Iftimia, un tânăr de 26 de ani, angajat ca șofer de TIR la o firmă din Milano, a fost obligat să rămână izolat în cabină, în Ungaria, unde venise să preia un tansport pentru a-l duce în Italia.
De Veronica Micu la 20.03.2020, 16:06- Cătălin Iftimia a fost obligat să rămână izolat în cabina de TIR.
- Într-un final, românul a fost lăsat să plece.
Cătălin Iftimia, un tânăr de 26 de ani, angajat ca șofer de TIR la o firmă din Milano, a fost obligat să rămână izolat în cabină, în Ungaria, unde venise să preia un tansport pentru a-l duce în Italia.
Românul lucrează pentru firma Aldieri Autotrasporti din Milano, care are o flotă de circa 20 de TIR-uri, care transportă marfă atât în Italia, cât și în restul Europei.
Ieri, Cătălin urma să preia o încărcătură de paturi din Ungaria, pentru a-l aduce în Italia.
A ajuns în țara vecină în cursul nopții de miercuri spre joi și a parcat TIR-ul în fața depozitului de unde trebuia să încarce marfa. Mai precis, în orașul Szombathely, aflat la 10 kilometri distanță de granița cu Austria.
La un moment dat, însă, și-au făcut apariția mai mulți polițiști maghiari, care i-au cerut documentele.
"Am încercat să le explic că abia ajunsesem, că am fost controlat deja, dar nu am reușit să mă înțeleg cu ei. Mi-au luat certificatul de înmatriculare și au sechestrat TIR-ul cu totul, spunându-mi că din motive sanitare trebuie să stau în carantină înainte de a putea circula liber din nou", a povestit Cătălin, potrivit Il Giorno.
"Trebuie să stau blocat aici, în cabină!"
Ordinele polițiștilor maghiari a fost strict: "Trebuie să stau blocat aici, în cabină, timp de 14 zile. Nu mă pot mișca, altfel mă arestează".
Îngrijorat de situația în care se afla, Cătălin și-a sunat șeful de la Milano și i-a explicat ce se întâmplă.
Din fericire, patronul italian a reușit să rezolve problema și totul s-a terminat cu bine.
La primele ore ale dimineții de vineri, acesta a anunțat, prin intermediul unui mesaj postat pe pagina de Facebook a companiei de transport, că românul a fost lăsat să plece.
"Iată-mă cu noi informații despre experiența proastă avută azi, dar care în cele din urmă și din fericire s-a încheiat în cel mai bun mod posibil. Cătălin al nostru a pornit din nou la drum, acum se află în Austria și se întoarce spre Italia pentru a-și încheia misiunea.
Mulțumesc responsabilului nostru cu traficul care nu s-a dezlipit de telefon toată ziua, mulțumesc lui Cătălin că nu și-a pierdut cumpătul, reacționând în cel mai bun mod posibil și mulțumesc unei minunate persoane ungare care, după ce a înțeles gravitatea deciziei luate, s-a dat peste cap să găsească o soluție. Mulțumesc tuturor”, a transmis Cristian Aldieri.