Cățel fără adăpost, găsit având grijă de cinci pisici abandonate, care înghețau de frig
Un cățel fără adăpost a fost găsit în timp ce avea grijă de cinci pui de pisică abandonați în zăpadă. Patrupedul se străduia să le ofere căldură pisicilor, pe o vreme necruțătoare.
De Daniel Murărescu la 29.11.2019, 00:42Un cățel fără adăpost a fost găsit în timp ce avea grijă de cinci pui de pisică abandonați în zăpadă. Patrupedul se străduia să le ofere căldură pisicilor, pe o vreme necruțătoare.
Serenity, așa cum a fost denumit cățelul abandonat în prag de iarnă, stătea loial lângă cei cinci pui de pisică, în Ontario, Canada.
A fost nevoia de vigilența unui localnic pentru ca patrupedul și noii săi prieteni să fie salvați. În vârstă de aproximativ doi ani, Serenity încerca din răsputeri să se facă de ajutor.
În cele din urmă, reprezentanții organizației pentru protecția animalelor din Chatham-Kent, Canada, au sosit la fața locului și le-au luat din frig pe cele șase suflete.
"Dragul nostru își tine "copiii" în siguranță în această seară", au scris ei, într-o postare pe Facebook.
Nu e de mirare că Serenity a primit numeroase cereri de adopție. Din păcate, cățelul nu va putea fi adoptat împreună cu cele cinci pisici.
"Personalul adăpostului este îngrijorat că nu voi fi adoptat cu pisicile alături de care am fost găsit. Dacă ar aștepta ca ele să fie pregătite ar însemna că nu voi avea o familie timp de câteva luni", au mai scris reprezentanții organizației pe Facebook.
Daniel Murărescu face parte din echipa Observator de decembrie 2016, de la relansarea site-ului, şi este în prezent editor de content. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și