Un cățel și-a salvat de la moarte întreaga familie, în timpul unui incendiu
Un câine și-a salvat întreaga familie de la o posibilă tragedie, după ce curtea din spatele casei a luat foc, în mijlocul nopții. Cățelul a început să latre fără oprire, alertându-și stăpânul despre pericol.
De Redactia Observator la 24.03.2019, 13:43Un câine și-a salvat întreaga familie de la o posibilă tragedie, după ce curtea din spatele casei a luat foc, în mijlocul nopții. Cățelul a început să latre fără oprire, alertându-și stăpânul despre pericol.
Ulysses S. Cocksman, un utilizator de Twitter din Texas, Statele Unite, a povestit momentul în care Hank, patrupedul familiei, a salvat pe toată lumea în timpul unui incendiu.
Bărbatul, care se uita la un film, în timp ce soția și copiii dormeau, l-a auzit pe câine lătrând insistent în miezul nopții și a înțeles imediat că se întâmplă ceva.
Nu i-a luat mult până să realizeze că întreaga grădină era cuprinsă de flăcări, iar cățelul încerca cu disperare să tragă un semnal de alarmă.
"Noaptea trecută Hank a început să latre din sufragerie. Soția și copiii dormeau, iar eu terminam un film într-o alta cameră. Hank nu mai înceta din lătrat. Așa că m-am ridicat cu greu de pe canapea și m-am dus să-l verific. Imediat mi-am dat seama că întreaga curte era în flăcări. Magazia de lemn plină de benzină și vopsea ardea. Stejarii erau în flăcări. Tăciunii erau purtați de vânt peste tot", a povestit Ulysses, potrivit metro.co.uk.
Bărbatul nu a stat prea mult pe gânduri și l-a sunat imediat pe vecinul de alături, pentru a-l alerta că și atelierul lui a luat foc, după care a apelat la Urgențe.
"Un minut sau două în plus, și ar fi ars casa"
Exact când flăcările au cuprins casa, în partea din spate, pompierii au început să intervină. Din fericire, totul s-a întâmplat la momentul potrivit, iar o tragedie a fost evitată. Iar familia a scăpat teafără și fără a-și pierde locuința.
"Un minut sau două în plus, și ar fi ars casa. Dar iată, suntem teferi și avem o locuință. E arsă pe o parte și înegrită, dar intactă", a mărturisit el.
Drept recompensă, Ulysses S. Cocksman a ținut să precizeze că Hank poate mânca acum toți pantofii pe care și-i dorește și toate fripturile, pentru că merită, după ce a salvat atâtea vieți.
Și nici nu se mai supără dacă patrupedul, cumva, are chef de lătrat.