Cauzele prăbușirii avionului Boieng 737 MAX Ethiopian Airlines
Avionul Boeing 737 MAX Ethiopian Airlines, prăbușit pe 10 martie 2019 în apropierea de capitala Addis Abeba, a avut un senzor afectat de o pasăre sau un alt obiect străin, anunță ABC News, care citează două surse din cadrul anchetei.
De Redactia Observator la 04.04.2019, 10:34- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Avionul Boeing 737 MAX Ethiopian Airlines, prăbușit pe 10 martie 2019 în apropierea de capitala Addis Abeba, a avut un senzor afectat de o pasăre sau un alt obiect străin, anunță ABC News, care citează două surse din cadrul anchetei.
Senzorul defect ar fi trimis date eronate către sistemul anti-calare implementat de Boeing pe aceste aeronave, denumit MCAS, iar avionul a fost îndreptat în mod automat către pământ.
În timp ce aparatul de zbor se apropia de impactul cu solul, piloții nu au încercat să ridice botul cu ajutorul sistemelor electronice, preferând să urmeze procedurile stabilite de Boeing.
Imediat după ce a fost deconectat stabilizatorul orizontal aflat în spatele avionului, piloții au reușit să redreseze manual aeronava, după care au luat decizia de a-l reconecta.
La scurt timp, sistemul MCAS a intrat din nou în acțiune și a îndreptat avionul spre pământ. De data aceasta, piloții nu au mai putut să recapete controlul.
Potrivit ABC News, un raport oficial va fi prezentat publicului joi, 4 aprilie, de către autoritățile etiopiene.
Al doilea Boeing 737 MAX prăbușit în doar 5 luni
Avionul Boeing 737 MAX Ethiopian Airlines s-a prăbușit la doar 6 minute după decolare, iar toți cei 157 de pasageri și membri ai echipajului au murit.
Cetățeni din peste 30 de țări au murit în urma tragediei aviatice. Potrivit unui tablel publicat de jurnalistul BBC Larry Madowo, printre cei 157 de morți sunt 32 de kenyeni, 18 canadieni, 8 italieni și 8 cetățeni americani. Un sârb se află, de asemenea, printre victime.
Niciun cetățean român nu a figurat printre pasageri.
Aeronava Boeing, de tip 737-MAX, este aceeași cu cea implicată în tragedia aviatică din Indonezia, de pe 29 octombrie 2018, în urma căreia au murit 189 de oameni. Și atunci, aparatul de zbor s-a prăbușit imediat după decolare, la aproximativ 11 minute.