Cea mai scumpă vilă din Caraibe a fost scoasă la vânzare. Cum arată proprietatea de 200 de milioane de dolari
Cea mai scumpă vilă din Caraibe a fost scoasă la vânzare pentru 200 de milioane de dolari. Proprietatea se întinde pe un teren de peste 16.000 de metri pătraţi și are numeroase clădiri pe lângă ea.
De Redactia Observator la 21.02.2023, 14:21Cea mai scumpă proprietate din Caraibe a fost scoasă la vânzare pentru 200 de milioane de dolari. Vila, situată pe cea mai înaltă terasă a insulei private Mustique, a fost construită în 1986 şi este formată din numeroase clădiri întinse pe un teren de peste 16.000 de metri pătraţi. Reședința principală are nouă dormitoare, nouă băi, cel mai mare spaţiu de divertisment de pe insulă şi o piscină de 25 de metri lungime. În acest moment 18 angajaţi administrează permanent proprietatea.