Cel mai mare exerciţiu militar naval din lume, în apele din jurul Peninsulei Arabe
Cel mai amplu exerciţiu militar naval din lume este în curs de desfăşurare în apele din jurul Peninsulei Arabe. Nu mai puţin de 44 de ţări de pe toate continentele participă, cu nave sau personal militar, la manevrele coordonate de Flota a Cincea a Statelor Unite.
De Redactia Observator la 05.11.2014, 08:17Cel mai amplu exerciţiu militar naval din lume este în curs de desfăşurare în apele din jurul Peninsulei Arabe. Nu mai puţin de 44 de ţări de pe toate continentele participă, cu nave sau personal militar, la manevrele coordonate de Flota a Cincea a Statelor Unite.
Denumirea oficială a evenimentului este Exerciţiul Internaţional de Măsuri împotriva Minelor marine. Participanţii au ocazia să facă schimb de experienţă şi să înveţe noi modalităţi de protejare a traficului maritim internaţional, atât împotriva minelor cât şi a altor ameninţări. Locul exerciţiului nu a fost ales la întâmplare.
Manevrele sunt coordonate de la comandamentul central al forţelor navale americane, din Bahrein. Alături de Statele Unite, Marea Britanie sau Japonia, printre participanţi se numără Pakistanul, Arabia Saudită sau Emiratele Arabe Unite. Americanii şi-au adus chiar şi aliaţi din lumea animalelor.
Exerciţiul durează două săptămâni iar numărul militarilor participanţi trece de 6000. Colaborarea dintre forţele navale ale diferitelor ţări este tot mai importantă într-o vreme în care piraţii şi-au făcut din nou apariţia pe oceane şi ameninţă traficul maritim mondial.