Cel mai tânăr hacker din lume
Un copil de 5 ani, din Statele Unite a descoperit o modalitate prin care oricine poate accesa datele utilizatorilor on-line de pe consolele pentru jocuri. Cu doar câteva click-uri, băiatul a reuşit să intre în contul unui jucător!
De Redactia Observator la 04.04.2014, 17:23- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Şi a intrat astfel pe o aplicaţie de luptă, interzisă minorilor. A devenit, astfel, cunoscut în întreaga lume drept cel mai tânăr hacker din lume. Există o vulnerabilitate ascunsă prin intermediul căreia oricine poate sparge conturile de X Box doar prin consolă. O vulnerabilitate descoperită de un copil de 5 ani.
Deşi picioarele abia îi ajung de pe fotoliu pe covor atunci când se joacă pe consolă şi încă stâlceşte cuvinte, Kristoffer a reuşit ceea ce puţini hackeri pot face.
A spart conturile utilizatorilor de jocuri pe console. Metoda este foarte simplă. Folosind o anumită tastă de mai multe ori şi apoi apăsând "Enter", băiatul a intrat în baza de date a celor de la Microsoft. Şi s-a conectat astfel la jocuri interzise minorilor.
Cel care a făcut descoperirea a fost tatăl lui Kristoffer. Şi l-a rugat să-i arate cum a reuşit să intre pe conturi securizate ale altor jucători. Tatăl lui Kristoffer, specialist IT de meserie, a raportat imediat problema de securitate la Microsoft. Iar compania a rezolvat-o rapid.
Kristoffer a primit acum în dar câteva zeci de jocuri pentru consolă, adecvate vârstei lui desigur.